Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

România îl recunoaște pe Juan Guaidó în calitatea de președinte interimar al Venezuelei

Președintele României Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, a decis "recunoașterea domnului Juan Guaidó în calitatea de președinte interimar al Venezuelei" - a transmis Administrația prezidențială, într-un comunicat.

08 Februarie 2019, 11:28 (actualizat 08 Februarie 2019, 11:34) |
Juan Guaidó

În comunicatul Președinției României se mai spune că "Decizia președintelui României a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Președintelui interimar Juan Guaidó".

"Președintele Klaus Iohannis consideră că, îndeosebi în contextul în care țara noastră exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung.

Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie a.c., imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale.

În cursul dimineții de vineri, 8 februarie a.c., la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a Președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept Președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Președintele României"

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 6°C
IASI 3°C 9°C
CLUJ 0°C 4°C
CONSTANTA -2°C 4°C
CRAIOVA 2°C 4°C
BRASOV -3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Februarie 2019, 06:03
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7759.22
Variatie: -1.13%
TLV
1.91
2.39%
BRD
12.10
2.28%
SNG
31.60
1.56%
FP
0.89
0.22%
SIF1
2.20
0.46%
SNN
9.33
0.97%
TGN
341.00
0.58%
SIF3
0.25
1.4%
SNP
0.34
1.43%
SIF5
2.04
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI