România este în scenariul catastrofal de anul trecut din Lombardia. Avem cel mai mare număr de pacienți internați la ATI din pandemie și suntem pe locul doi în Europa la mortalitate

Record negativ la ATI COVID. România a înregistrat cel mai mare număr de pacienți internați la terapie intensivă din pandemie: 1556. Potrivit statisticilor oficiale, în ultimele 24 de ore au mai fost descoperite aproape 14500 de noi cazuri, iar 282 de pacienți în stare foarte gravă au murit. Numărul foarte mare de cazuri serioase a făcut ca mai toate camerele de urgență din țară să fie pline până la refuz. La spitalul Floreasca din Capitală, deși medicii au mărit numărul de paturi din UPU, pacienții cu COVID sunt în continuare mai mulți decât capacitatea secției. Un reportaj de Adelin Petrișor și Aurel Vârlan.

07 Octombrie 2021, 20:23 |

Spitalul de urgență Floreasca din București, camera de urgență. 26 de bolnavi de COVID luptă pentru viață. Iar când ei nu mai au putere, medicii, asistentele și aparatele luptă pentru ei. Sunt cu cinci mai mulți decât numărul maxim de locuri din secție. Doi sunt intubați, 4 ventilați non-invaziv, iar 3 primesc flux mare de oxigen. Cel mai tânăr pacient are 22 de ani, iar cel mai în vârstă, 92. Doar 3 sunt vaccinați și au forme de COVID moderate sau ușoare.

Bogdan Oprița, șeful UPU Floreasca, spune că unitatea de Primiri Urgențe nu se blochează doar pentru că atunci când se eliberează paturi la ATI sau în alte secții, colegii mai preiau unul-doi bolnavi în stare gravă. Câteodată, eforturile personalului medical rămân fără rezultate. Când complicațiile sunt prea grave șansa la viață se stinge. Și toată lumea pierde.

Situația e la limită nu doar în spitalul Floreasca. Valul 4 a pus presiune maximă pe toate unitățile medicale din țară. De zile bune, toate paturile de la ATI COVID sunt ocupate. Un avertisment vine chiar de la coordonatorul campaniei de vaccinare. România este în scenariul catastrofal de anul trecut din Lombardia, deși are vaccin, spune Valeriu Gheorghiță.

1.556 de pacienți erau internați în secțiile de terapie intensivă, cel mai mare număr de la debutul epidemiei în România. În spitale sunt și peste 400 de copii bolnavi de COVID. S-au înregistrat și peste 14.400 de noi îmbolnăviri, dar și 282 de decese, dintre care 19 din luna septembrie, dar raportate acum.

Printre cei care s-au stins din cauza complicațiilor provocate de COVID este și un adolescent de 16 ani, vaccinat, dar cu comorbidități.

Însă majoritatea celor care au murit erau nevaccinați, transmit autoritățile.

În acest moment, din cauza procentului mic de vaccinați, România este printre țările cu cea mai mare mortalitate din cauza COVID. Suntem pe locul al doilea în Europa, după Rusia, și pe al cincilea în lume.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI