Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunțat marți decizia de lansare a negocierilor de aderare cu România. "Salut călduros decizia OCDE de astăzi de deschidere a negocierilor de aderare cu România. Mulţumesc secretarului general Mathias Cormann şi statelor membre pentru susţinerea candidaturii României! Rămânem angajaţi să atingem obiectivul aderării la OCDE, cu energie şi determinare", a transmis, pe Twitter, președintele Klaus Iohannis. "Acest act care a fost aprobat astăzi, și anume deschiderea negocierilor de aderare a României împreună cu alte 5 state candidate, este echivalent cu momentul în care s-a luat decizia deschiderii negocierilor de aderare la UE sau la NATO, în urmă cu foarte mulți ani. Este un proces care începe acum", a explicat, la TVR, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.