Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

România conduce Elveția cu 2-0 după prima zi a play-off-ului Grupei Mondiale Fed Cup

Irina Begu (locul 38 WTA) a învins-o pe Timea Bacsinszky (locul 46 WTA) în două seturi, după ce Simona Halep, numărul 1 WTA, a dispus în 3 seturi de Viktorija Golubic (locul 115 WTA). "Înainte de meci le-am spus băieţilor din echipă că e de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, ceea ce înseamnă mult şi putem să ne dăm seama ce înseamnă să joci pentru ţara ta", a declarat Simona Halep la conferința de presă. Dacă va învinge Elveţia, România va promova în Grupa Mondială a Fed Cup, de unde a retrogradat în aprilie 2016.

21 Aprilie 2018, 15:07 (actualizat 21 Aprilie 2018, 20:53) |
Spectacol la Fed Cup
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE Irina Begu a învins-o pe Timea Bacsinszky cu 6-4, 6-1.

În faţa primei rachete a Elveţiei, Begu a avut un start nesigur şi era deja condusă cu 2-0 după ce a cedat pe serviciul ei în ghemul secund al primului set, notează Agerpres.

Susţinută de public, Irina a revenit şi a egalat la 2-2, după ce a reuşit de asemenea un break. Pe serviciul propriu, Bacsinzky revine în avantaj, 3-2, pentru ultima oară în acest set. Se merge apoi cap la cap până la 4-4, după care jucătoarea română apasă pe accelerator, face break, se duce la 5-4 şi apoi încheie primul set pe serviciul propriu cu 6-4.

Al doilea set a fost fără istoric. Bacsinzky a câştigat primul ghem, după care Irina Begu a făcut legea pe teren şi a câştigat ghem după ghem, încheind setul şi meciul cu 6-4, 6-1 după o oră şi 16 minute de joc.

Potrivit programului inițial, duminică  de la ora 12.00, Simona Halep o va întâlni pe Timea Bacsinzky în prima partidă de simplu, iar Irina Begu va juca cu Viktorija Golubic.

La dublu, Simona Halep şi Irina Begu vor primi replica perechii Patty Schnyder (locul 149 WTA)/Jil Teichman (locul 135 WTA). Căpitanul nejucător Florin Segărceanu poate opera însă modificări în echipa României până cu o oră înainte de meci.

În palmaresul din Fed Cup, România şi Elveţia se află la egalitate, 3-3.

ACTUALIZARE Simona Halep, numărul 1 WTA, a adus primul punct echipei României în întâlnirea cu Elveţia, din cadrul barajului de promovare în Grupa Mondială a Fed Cup.

Halep a învins-o în trei seturi, 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, în prima partidă de simplu desfăşurată sâmbătă în sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

După 1-1 la seturi, Simona a început hotărâtă setul decisiv şi s-a distanţat rapid la 3-0, 4-1 şi a încheiat meciul cu 6-1 în decisiv.

Ea a explicat că emoţiile, o contractură musculară şi terenul lent au contribuit la meciul neaşteptat de dificil.

''S-a schimbat că am jucat exact ce am jucat în primul set, de la 1-3, am început să dau mai rotund, să înalţ mingea mai mult, pentru că terenul este lent. Nu mi-am dat seama la antrenament că este atât de lent, iar pe ea am simţit-o foarte relaxată şi parcă la un moment dat nu mai greşea. Juca parcă din puterea mea din lovitură. După aceea am început să o mişc puţin mai mult şi să o pun cât se poate mai în spate să nu poată să direcţioneze atât de bine. A fost puţin ciudat pentru că reverul ei a fost, din punctul meu de vedere, mai bun astăzi, a dat mult mai drept şi pe lung de linie, dar nici dreapta nu a fost prea slabă, cum am auzit înainte de meci. Eu cred că a jucat foarte bine şi este o jucătoare destul de bună şi poate face faţă la orice jucătoare'', a declarat Halep la conferinţa de presă de după meci, citată de Agerpres.

''Chiar sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest meci, a fost foarte greu. De fiecare dată este greu la Fed Cup, dar astăzi a fost ceva deosebit, ceremonia a fost deosebită. Pur şi simplu abia respiram când a început meciul, am făcut şi o contractură la picior, în ghemul doi, din cauza stresului, dar nu a contat prea mult, iar acum o să mă recuperez ca să joc mai bine mâine", a adăugat ea.

"Dorinţa de a juca până la capăt am avut-o dintotdeauna. Azi pur şi simplu nu a contat durerea, am vrut să câştig meciul şi m-am gândit că atât de mulţi oameni au venit să mă susţină şi nu se poate întâmpla nimic rău, trebuie să câştig", a subliniat numărul 1 WTA.

"Înainte de meci le-am spus băieţilor din echipă că e de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, ceea ce înseamnă mult şi putem să ne dăm seama ce înseamnă să joci pentru ţara ta. Nu am mâncat nimic înainte de meci, au fost dureri de stomac, arsuri mai mult şi corpul este greu de controlat. Adică sunt foarte contractată şi parcă nu mai pleacă nici mingea. A fost mai greu, dar asta face totul mai frumos'', a mai spus Halep.

Simona a lăudat ambianţa din Sala Polivalentă din Cluj Napoca: ''Mereu a fost o atmosferă deosebită, dar azi a fost ceva în plus, poate coregrafia, faptul că şi-au dat interesul, au pus multă energie ca să arate căt de mult ne încurajează''.

Liderul mondial WTA a precizat că are o relaţie foarte bună cu căpitanul nejucător Florin Segărceanu, cu care colaborează pentru prima oară în Fed Cup: ''Este o experienţă foarte bună. Mereu am vorbit cu dumnealui de când este căpitan. Îmi place mult felul lui de a fi şi parcă ne dă aşa, o linişte în teren. Este un om extraordinar şi are experienţă multă şi cred că asta ajută mult echipa''.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 2°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 6°C 4°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 3°C 2°C
BRASOV 4°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2018, 02:23
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-11-2018
Deschidere: 8573.66
Maxim: 8593.79
Mimim: 8534.59
Variatie: 0.01%
TLV
2.37
0.63%
SNG
34.85
0.14%
FP
0.94
0.11%
TRP
0.36
0.28%
ATB
0.48
0.21%
EL
10.86
0.18%
SNN
8.45
0.48%
SNP
0.38
1.2%
SIF1
2.34
1.27%
M
27.40
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI