Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

România, Bulgaria şi Italia îi cer explicaţii comisarului european pentru Energie

Reprezentanţele permanente ale României, Bulgariei şi Italiei pe lângă Uniunea Europeană au solicitat joi, într-o acţiune coordonată, explicaţii de la cabinetul comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, informează Agerpres. Oficialului european i se cer explicaţii, după ce acesta ar fi declarat, marţi, într-o reuniune la Bruxelles, că cele trei state sunt "aproape neguvernabile".

31 Mai 2013, 11:20 (actualizat 31 Mai 2013, 12:30) |
Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger / FOTO: https://twitter.com/GOettingerEU

Ambasadorii celor trei state la UE au solicitat în scris sau telefonic explicaţii privind afirmaţiile comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger, de la cabinetul acestuia, conform unor surse concordante citate de Agerpres. Reprezentanţii permanenţi ai UE ai celor trei state s-au interesat, printre altele, dacă afirmaţiile citate în presă sunt conforme cu realitatea sau dacă au fost scoase din context.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene (CE), Pia Ahrenkilde-Hansen, nu a comentat la briefingul de presă cotidian al CE acţiunea coordonată a Reprezentanţelor permanente la UE ale celor trei state, afirmând că nu are cunoştinţă despre acest demers.

Mă îngrijorează ţări care, fundamental privind, sunt pur şi simplu aproape neguvernabile: Bulgaria, România, Italia, a spus Gunther Oettinger, potrivit publicaţiei Bild, care a citat din discursul susţinut de politicianul german creştin-democrat cu ocazia unei întâlniri de marţi a Camerei de Comerţ şi Industrie Germania-Belgia-Luxemburg de la Bruxelles.

Comisarul european pentru energie Gunther Oettinger a avertizat că în Europa prea multă lume crede că lucrurile sunt în regulă, când de fapt Uniunea este un caz clar de instituţie ce trebuie să fie radical restructurată. Chiar la Bruxelles, a completat în discursul său demnitarul comunitar, "adevărata dimensiune a problemelor nu a fost identificată". În loc să se preocupe de propria-i criză, Uniunea s-a comportat ca o asociaţie de binefacere pentru restul lumii, a spus Oettinger.

 
Marţi mi-am exprimat preocupările personale că Europa este într-o fază foarte dificilă şi că procesul de reformă cu siguranţă nu s-a terminat.
Gunther Oettinger
Miercuri dimineaţă, comisarul european a postat încă de la prima oră un mesaj pe Twitter, în care a precizat: Ieri (marţi - n.r.) mi-am exprimat preocupările personale că Europa este într-o fază foarte dificilă şi că procesul de reformă cu siguranţă nu s-a terminat.

Ulterior, în cursul după-amiezii de miercuri, atât preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât şi purtătorul de cuvânt al CE Pia Ahrenkilde-Hansen au precizat că afirmaţiile lui Gunther Oettinger au fost făcute în nume propriu şi au refuzat să le comenteze.

Vezi ce reacţii au declanşat în România declaraţiile comisarului european pentru energie, click aici.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 24°C
IASI 23°C 22°C
CLUJ 20°C 21°C
CONSTANTA 21°C 22°C
CRAIOVA 22°C 25°C
BRASOV 20°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Mai 2019, 08:36
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-05-2019
Deschidere: 8116.3
Maxim: 8140.37
Mimim: 8109.2
Variatie: -0.08%
EL
10.95
1.38%
SNG
33.95
0.15%
TLV
2.12
0%
BRD
10.80
0.92%
SNP
0.36
0%
SNN
10.82
0.56%
FP
0.97
0.21%
SIF5
2.08
0.48%
BVB
21.80
1.84%
SIF2
1.15
0.42%
ARHIVĂ ȘTIRI