România are prima femeie comandant de avion C17 certificată de Grupul de transport aerian strategic

Simona Maierean este locotentent comandor și pilotează unele dintre cele mai mari avioane de transport din NATO: C17 Globemaster. Ea este unul dintre cei 10 români care lucrează în baza aeriană Papa, din Ungaria. Acolo sunt staționate 3 avioane C17 cumpărate și folosite în comun de 12 țări NATO și partenere. Acum, ea este prima femeie comandant de avion C17 certificată de Grupul de transport aerian strategic.

28 Octombrie 2020, 21:46 |
România are o femeie comandant de C-17 Globemaster
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Sunt locotenent comandor Simona Maierean, fac parte din Forţele Aeriene Române şi sunt pilot al Grupului de transport aerian strategic."

Așa se prezintă într-un reportaj al NATO Channel femeia de 36 de ani.

În timpul pandemiei, Simona a luat parte la multe misiuni medicale. În această primăvară, ea a pilotat un uriaș avion C17, care a adus echipament medical de la Seoul la București.

Înainte să zboare C17, Simona Maierean a pilotat C27 Spartan.

În urmă cu 10 ani, ea a fost prima femeie din Armata Română care a zburat un supersonic. În prezent, alături de ea, în baza din Ungaria, mai sunt doi piloți români de C17 și încă 7 tehnicieni.

Cele 3 aeronave C-17 staționate în Ungaria zboară pentru țările care le-au cumpărat în comun.

Pentru Grupul de transport aerian strategic lucrează 155 de militari și 60 de civili din cele 12 țări participante la program.

În ultimii ani, Armata Română a folosit avioanele C17 pentru transportul trupelor în și din Afganistan. Imediat după tragedia de la Colectiv, o astfel de aeronavă a dus mai mulți răniți în stare gravă la spitale din străinătate.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI