România are nevoie de mai multe femei în politică. În Republica Moldova, 40% dintre deputaţi sunt femei şi tot femeile conduc instituţii-cheie

1 noiembrie 2022, 08:40

Preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit parlamentarilor români despre egalitatea de gen și a punctat că este nevoie de mai multe eforturi atât la nivel legislativ dar şi în societate prin poziţionarea împotriva comportamentelor discriminatorii.

De la tribuna Senatului, a venit cu exemple concrete chiar Maia Sandu, prima femeie preşedinte al Republicii Moldova: „În Republica Moldova, femeile sunt lidere în mai multe sfere de activitate. Ele conduc azi importante instituții publice: guvernul, ministerul afacerilor interne, procuratura anticorupție, Curtea Constituțională.”

Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova: „Fiind înconjurat de atâtea femei lidere am avut nenumărate ocazii să învăț din inteligența, capacitatea de organizare, empatia și creativitatea doamnelor.”

În parlamentul României, ponderea femeilor este de aproximativ 17%. Premierul Nicolae Ciucă susţine că soluţia pentru creşterea reprezentării femeilor în politică ar fi introducerea cotelor de gen.

Un proiect de lege în acest sens a fost inițiat de preşedintele interimar al senatului, Alina Gorghiu.

Comisia Europeană îşi propune ca, din anul 2024, jumătate din executivul UE să fie format din femei.

––––––––––––––––––––––––––

Senatul organizează, marţi, Conferinţa internaţională „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis, la iniţiativa preşedintelui interimar al Senatului Alina Gorghiu. TVR este partener media al evenimentului.

Klaus Iohannis: ”Este nevoie și de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a combate discriminarea, stereotipurile de gen, comportamentul misogin și prejudecățile”

– Sunt un puternic susținător al egalității de gen și cred că avem obligația să accelerăm măsurile pentru o promovare cât mai bună a femeilor în toate domeniile dar mai ales în politică.

– Am afirmat că România trebuie să-și asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați

-Încurajarea unei contribuții cât mai semnificative a femeilor în viața publică generează modernizare și prosperitate.

– Femeile nu au doar un rol major in familie ci își asumă performanțe în afaceri, în medii asociative, profesii liberale și în politică

– O societate se dezvoltă și progresează atunci când femeile și bărbații au parte de oportunități și avantaje în mod egal, dar își asumă și responsabilități egale.

– Numărul femeilor care ajung să ocupe funcții importante în administrația centrală și locală este în continuare scăzut, ceea ce este îngrijorător și poate fi un factor descurajant pentru cele care vor cu adevărat să se implice.

– Este important ca intituțiile statului dar și partidele politice să promoveze femeile la cel mai înalt nivel decizional.

–  Avem nevoie de o schimbare a mentalității și a perspectivei la nivelul publicului larg. O societate modernă este aceea în care au fost eliminate prejudecățile și stereotipurile legate de rolul femeii in familie, în societate, în politică. Femeile trebuie tratate cu egalitate.

– Una dintre cele mai grave consecințe ale egalității de gen este violența împotriva femeilor. Trebuie să depunem eforturi mai mari pentru a o elimina și să ne asigurăm că societatea noastră are toleranță zero față de astfel de acte.

– Educația de la cele mai mici vârste joacă un rol fundamental în formarea unor deprinderi sociale care promovează  egalitatea de gen. Complementar avem nevoie de o legislatie care să ne apropie de îndeplinirea obiectivului privind egalitatea de gen în toate aspectele societății. Totodată este nevoie și de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a combate discriminarea, stereotipurile de gen, comportamentul misogin și prejudecățile.

 

CItește și  Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, în vizită în România. Ea participă la o conferință dedicată femeilor parlamentare, apoi va avea convorbiri cu președintele Klaus Iohannis

Alina Gorghiu: Lansez cel mai sincer și colegial apel – să  finalizăm legea care prevede introducerea unei cote de gen

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a subliniat în discursul său că atunci când decidenții sunt 90 % bărbati, pe liste vor fi cu siguranță 90 % bărbați. România are de recuperat în ceea ce privește accesul egal la funcțiile publice la funcțiile din piața muncii, fără cotă de gen nu vom ieși din această situație.

Dacă astăzi votăm pentru cote de gen, peste 10 – 15 ani nu o să mai fie nevoie de ele, pentru că vor fi deja suficiente femei în Parlament şi în administraţia locală, iar problemele femeilor vor fi pe agenda publică. Suntem la jumătatea legislaturii. Acesta este momentul ideal pentru schimbări în legislaţia electorală. Lansez un apel către colegii din Camera Deputaţilor să finalizeze cât mai repede dezbaterile la legea adoptată de Senat care prevede introducerea unei cote de gen de o treime pentru genul mai puţin reprezentat pentru alegerile parlamentare. Alegerile urmează în anul 2024, a spus Alina Gorghiu.

Potrivit lui Gorghiu, „pentru a avea o democraţie mai puternică, mai inclusivă, mai reprezentativă, două reforme sunt necesare: integritatea în funcţiile publice şi obţinerea echilibrului de gen”.

Premierul Nicolae Ciucă: Simpla prezența a femeilor în legislativ nu e suficientă, contează să fie în număr suficient de mare pentru a influența în mod real decizia

– Ne dorim ca poziționarea femeii în viața publică și în politică să intre într-o altă logică, a echității.

– Nu putem vorbi despre democrația zilelor nostre fără participarea la luarea deciziilor a mamelor, soțiilor și fiicelor noastre.

– Simpla prezență a femeilor la nivelul legislativului sau al executivului nu este suficientă, contează să fie prezente în număr suficient de mare prentru a fi in măsură să influențeze în mod real decizia. Teoria masei critice se aplică și aici, este nevoie de un număr suficient de mare pentru ca votul și vocea acestora să conteze, 30-40 %. Este un proces, nu numai curajos, dar și democratic.

– Consider că una din soluţiile concrete şi cu efecte imediate poate fi introducerea, cel puţin temporară, a cotelor de gen. Cotele de gen sunt un instrument folosit pentru a creşte reprezentarea femeilor în diverse poziţii de decizie, până în momentul în care mecanismele sociale vor avea capacitatea şi maturitatea să se autoregleze. Există formule variate de cote de gen care se pot aplica şi trebuie corelate cu sistemul electoral şi contextul nostru naţional pentru a ajunge la o reprezentare substanţială a intereselor de gen la nivel de decizie

_________________

În deschiderea conferinţei, conform site-ului Senatului, au intervenţii preşedintele Iohannis, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată într-o vizită în România, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, premierul României, Nicolae Ciucă.

Evenimentul urmăreşte să constituie un for de dezbateri aplicate, convergent la nivel naţional şi european, care să capaciteze potenţialul femeilor din Parlament, deopotrivă de la putere şi din opoziţie, asigurând participarea deplină şi eficientă, precum şi egalitatea de şanse la ocuparea posturilor de conducere la nivel de leadership în sfera politică, economică şi publică.

Totodată, conferinţa vizează identificarea unor mecanisme legislative care să conducă la eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor în sferele publice şi private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale şi a altor tipuri de exploatare, se precizează într-un comunicat al Senatului.

Structurată pe patru sesiuni de prezentări şi dezbateri, conferinţa va aborda următoarele teme de interes: situaţia egalităţii de gen în România, programe şi politici publice europene în domeniu, accesul femeilor în poziţii de conducere, discriminarea, violenţa domestică, sexismul sistemic şi eficienţa cotelor de gen în promovarea unei reprezentări echitabile a femeilor în politică.

De asemenea, discuţiile se vor concentra asupra modalităţilor concrete prin care poate fi îmbunătăţită legislaţia actuală privind promovarea egalităţii de şanse şi eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex în sectorul public şi privat.

Cu prilejul conferinţei va fi lansată Platforma femeilor parlamentare din România, legislatura 2020 – 2024, care are scopul de a le oferi acestora o voce unitară pentru adoptarea unei abordări curajoase a problematicii de gen şi identificării celor mai bune soluţii pentru problemele femeilor, dincolo de orice afiliere politică. Potrivit comunicatului, această platformă este cu atât mai necesară cu cât în ţara noastră reprezentarea politică a femeilor este departe de a fi satisfăcătoare: doar 17% în Parlament şi 9% în Guvern, în timp ce în UE media femeilor în legislativele naţionale este de 39,5%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite