România a câștigat la "masa verde" meciul cu Belgia din Rugby Europe Championship

Naţionala de rugby a României a câştigat la ''masa verde'', cu scorul de 28-0, victorie cu bonus ofensiv, meciul cu Belgia, din ultima etapă a ediţiei 2020 a Rugby Europe Championship, potrivit deciziei luate joi de către Colegiul Director al Rugby Europe, informează site-ul FRR.

04 Februarie 2021, 20:31 (actualizat 04 Februarie 2021, 20:44) |
Naţionala de rugby a României

Partida dintre cele două echipe, programată pentru data de 7 februarie, la Craiova, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', a fost suspendată după ce Rugby Europe a anunţat că a fost informată că delegaţia belgiană nu poate părăsi ţara pentru a ajunge în România.

''Noi suntem dezamăgiţi că nu am jucat meciul, aveam nevoie să câştigăm acest meci pe teren, pentru că nu am mai jucat de un an de zile şi era o pregătire foarte bună pentru ediţia din acest an a competiţiei, pentru debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială. Ne pare rău de această situaţie, suntem sportivi, aşa cum am mai spus, ne dorim să câştigăm jucând, înţelegem că a fost o situaţie deosebită, cred că nici belgienii nu şi-au dorit acest lucru, nu cred că a depins de ei, a fost decizia autorităţilor de acolo'', a declarat Eugen Căpăţînă, vicecăpitanul echipei României.

''Pe de altă parte, cred că după atâta muncă pe care am depus-o în pregătirea acestui meci, meritam rezultatul acesta şi sunt sigur că la fel ar fi fost şi în teren. Cel puţin ultimele două săptămâni de pregătire au fost foarte grele, am stat într-o parte, ne-am pregătit în alta la teren, în alta la sală, în alta la recuperare, cantonament închis, nu am avut voie să interacţionăm cu nimeni, am stat departe de familie, de prieteni, iar programul zilnic a fost: antrenamente, masă şi somn. Staff-ul a gestionat foarte bine situaţia mai ales după anunţul făcut de Rugby Europe că meciul se suspendă, am primit o zi liberă, pentru că băieţii au căzut moral: te pregăteşti la intensitate maximă, aştepţi să joci şi apoi afli că nu mai are loc meciul. Repet, ne-am fi dorit să jucăm meciul, pentru că avem nevoie de meciuri înainte de a începe ediţia 2021'', a mai spus Căpăţînă.

Clasamentul final al ediţiei 2020 a Rugby Europe Championship va fi definitivat după disputarea, pe 7 februarie, a celor două meciuri restante, Spania - Portugalia şi Georgia - Rusia. Înaintea acestor meciuri, pe primul loc se află Georgia, cu 19 puncte, urmată de România, 10 puncte, Portugalia, 9 puncte, Spania, 9 puncte, Rusia, 8 puncte, Belgia, 7 puncte.

Play-off-ul dintre ultima clasată în REC 2020 şi câştigătoarea eşalonului inferior, Olanda, va trebui să se dispute până pe 13 iunie 2021. Câştigătoarea va disputa meciurile din ediţia actuală a Rugby Europe Championship în lunile iulie şi noiembrie.

Colegiul Director al Rugby Europe a decis menţinerea datelor de disputare pentru ediția 2021, care va debuta în weekend-ul 6-7 martie.

Sursa: Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI