România a activat în noaptea invaziei ruse în Ucraina un plan de criză care a fost pregătit în avans. Explicațiile lui Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, invitat în emisiunea „Radar geopolitic”

25 februarie 2023, 19:56

„Noi știam în acea noapte, aveam informații, sigur că erau informații secretizate, dar știam că există posibilitatea ca să se declanșeze în acea noapte operațiunea, așa că nu am fost foarte surprinși de ceea ce s-a întâmplat”, a subliniat Dîncu.

„Eram pregătiți, sigur că am avut o întâlnire de dimineață cu partea operativă din minister, am comunicat cu Cotroceniul, aveam discuțiile cu NATO, am activat de fapt un plan care era pregătit deja de peste o lună de zile. (…) Se pregătea pentru această invazie, pentru că era previzibilă”, a precizat fostul ministru al Apărării.

„Sigur, un plan pregătit de România și NATO. (…) Sigur că se activează un plan de alertă pe care-l aveam pregătit, sigur că noi aveam și înainte un plan care ținea cont de amenințări, era un plan de comunicare, un plan de mobilizare a forțelor NATO în această zonă, deci acest plan exista. Sigur că are detalii care țin de mobilizare, de activarea unor canale de comunicare, de pregătirea pentru orice situație, în funcție de gradația tensiunii și amenințării care exista. Nu era o amenințare directă la adresa NATO, dar sigur că asta însemna prezență diferită pe flancul estic. Sigur că am început să activăm un plan de mobilizare, pentru asta poliția aeriană a devenit de un alt grad – ceea ce făceam înainte ca poliție aeriană în mod regulat. (…) Nu a fost ridicat nivelul de alertă în sensul acesta al pericolului pentru România”, a mai explicat Vasile Dîncu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite