România a acordat 100.000 de euro pentru sprijinirea societăţii civile şi a presei independente din Belarus, anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe a transferat, marţi, din bugetul pentru asistenţă pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară pentru anul 2020, gestionat de MAE şi Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), o contribuţie financiară voluntară în valoare de 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi a presei independente din Belarus, anunță MAE.

15 Septembrie 2020, 18:18 (actualizat 15 Septembrie 2020, 19:02) |
Ministerul Afacerilor Externe

Contribuţia României a fost transferată Organizaţiei European Endowment for Democracy (EED), instituţie europeană specializată în acordarea de asistenţă pentru proiecte de consolidare a democraţiei şi drepturilor omului în vecinătatea Uniunii Europene.

Astfel, România se alătură celorlalţi parteneri din UE, state membre şi instituţii, care dezvoltă proiecte în parteneriat cu EED, în beneficiul direct al societăţii civile din Belarus.

"În aceste zile, societatea civilă şi presa independentă din Belarus, supuse unor presiuni sistematice, luptă pentru democraţie. Această susţinere din partea României are ca obiectiv împlinirea aşteptărilor legitime ale cetăţenilor din Belarus, mai ales în condiţiile în care sprijinirea evoluţiilor şi reformelor democratice constituie baza cooperării UE cu statele din Parteneriatul Estic", a declarat ministrul Bogdan Aurescu, care a aprobat acordarea contribuţiei financiare voluntare menţionate.

Ministerul român reiterează că "România rămâne un susţinător consecvent al consolidării democraţiei în Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, considerând că respectarea valorilor şi principiilor democratice este în măsură să asigure securitate, stabilitate şi prosperitate, atât pentru cetăţenii statelor din Vecinătatea Estică, cât şi pentru regiune în ansamblu".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 13°C 13°C
CONSTANTA 12°C 16°C
CRAIOVA 16°C 18°C
BRASOV 14°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI