România, un nou record mondial de viteză. Cinci români au traversat Marea Neagră într-o barcă cu vâsle în 11 zile

30 iunie 2017, 20:57

11 zile 6 ore şi 1 minut, de atât a avut nevoie echipa Atlantic Four pentru a vâsli 1200 de km de la Limanu până în Batumi, Georgia.

Călătoria celor cinci temerari a fost plină de pericole şi încercări. Fiecare moment dificil a ajutat la sudarea echipei.

Întreaga aventură a pornit de la o idee. În urmă cu opt luni, Andrei Roşu – un maratonist cunoscut – s-a hotărât să se înscrie în cea mai dură cursă de vâslit din lume, Atlantic Challange. Şi a căutat colegi. După mai multe castinguri, a selectat patru candidaţi.

Înainte să se avânte cu barca pe apele oceanului, temerarii s-au antrenat pe Marea Neagră.

Prin toate eforturile lor, ei încearcă să strângă bani pentru construirea unui spital pentru copii.

Cursa de pe Oceanul Atlantic va fi în decembrie. Însă echipa de români va trebui să renunţe la unul dintre membri, pentru a îndeplini cerinţele concursului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite