România, trimisă la Curtea de Justiție a UE pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului

17 mai 2018, 22:06

În aceeaşi situaţie sunt alte cinci ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Ungaria.

În cazul României, cea mai gravă situaţie este în Capitală, unde valorile-limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.

Curtea de Justiţie a Uniunii poate decide să-i aplice României o amendă de aproape două milioane de euro, la care se adaugă penalităţi de mii de euro, calculate pentru fiecare zi în care nu s-au aplicat măsuri anti-poluare sau poate decide achitarea.

„Diminuarea poluării în Municipiul Bucureşti reprezintă una dintre priorităţile actualei administraţii a Capitalei, care, de la preluarea mandatului, a iniţiat o serie de măsuri care să producă efecte pe termen scurt, mediu sau lung: îmbunătăţirea calităţii transportului public, gestionarea traficului, realizarea de benzi unice dedicate transportului public, promovarea transportului alternativ etc. Subliniem faptul că, până la preluarea mandatului actualei administraţii, Capitala României nu a făcut niciun demers concret pentru reducerea poluării”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei și citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în mai puţin de doi ani, specialiştii municipalităţii au definitivat primul document strategic care cuprinde soluţii pentru combaterea poluării în Capitală. Planul Integrat de Calitate a Aerului cuprinde măsuri pentru următorii 5 ani în vederea încadrării/menţinerii concentraţiei poluanţilor atmosferici în valorile limită/ţintă, a menţionat PMB.

„Subliniem faptul că Bucureştiul este singurul oraş din România care a elaborat şi finalizat un Plan Integrat de Calitate a Aerului. Planul a fost finalizat (după parcurgerea etapei de consultare şi dezbatere publică în decursul lunii februarie 2018) şi înaintat spre avizare autorităţii de protecţia mediului, respectiv Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, care ulterior a transmis planul Centrului de Evaluarea Calităţii Aerului din cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului (ANPM) pentru avizarea finală. După avizarea planului de către ANPM, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti urmează să transmită Primăriei Capitalei planul avizat, care, după ce este aprobat de CGMB, va putea fi implementat”, se mai arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, planul cuprinde 20 de măsuri din care: 13 măsuri vizează reducerea emisiilor poluante rezultate din traficul rutier, patru măsuri vizează sectorul energetic, două măsuri reducerea emisiilor din eroziune eoliană şi o măsură cuprinde acţiuni legate de salubrizarea urbană.

„Măsurile legate de transportul urban intră în responsabilitatea PMB, METROREX, RATB şi CNAIR. Subliniem faptul că o parte din aceste măsuri au fost realizate sau sunt în curs de realizare, în cadrul proiectelor de dezvoltare derulate de administraţia locală şi centrala”, a precizat PMB.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite