România, învinsă de Armenia cu 3-2, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Selecţionerul Mirel Rădoi se gândește la demisie

Armenia - România 3-2
Armenia - România 3-2
31 martie 2021, 22:23

Cu șase jucători schimbați față de meciul cu Germania, Rădoi a început la Erevan cu o formulă ofensivă, dar după preluarea greșită a lui Pușcaș, direct în portarul Yurchenko, și lovitura liberă a lui Man, peste poartă, din minutul 12, apetitul pentru atac al tricolorilor s-a mai stins, iar Niță a scos mingea deviată de Toșca cu un reflex incredibil.

Un minut mai târziu, Niță a intervenit din nou la șutul trimis de Barsegyan și românii au liniștit meciul. Maxim a șutat peste poartă, iar repriza s-a încheiat cu ocazia lui Stanciu, parat de goalkeeperul armean.

Partea a doua a adus o formulă mai incisivă a gazdelor, care au și deschis scorul în minutul 56. Șut nou intratul Spertsyan, Toșca a deviat mingea și Niță a fost învins.

Reacția tricolorilor a fost una rapidă, iar partea craioveană a naționalei a creat primul gol. Maxim a trimis pentru Bancu, centrare în careu și Cicâldău a păcălit ofsaidul, egalând în minutul 62. După alte 10 minute, tot Bancu și Cicâldău au conlucrat pentru golul al doilea – o nouă centrare Bancu și cap Cicâldău, aflat la prima dublă pentru națională.

Eliminarea lui Pușcaș din minutul 77 ne-a lăsat în 10, iar armenii au început asediul la poarta apărată de Niță. Acesta a avut două intervenții salutare într-un singur minut, însă nici el nu a mai putut face nimic.

Tricolorii au repetat greșelile din meciul cu Macedonia de Nord. Mai întâi, armenii au egalat prin Haroyan, în minutul 87, apoi Cretu a comis un fault în careu și Barseghian a transformat lovitura de la 11 metri.

A fost 3-2 pentru Armenia în fața unei echipe naționale care a suferit din nou.

România are 3 puncte după 3 meciuri, în timp ce Armenia conduce momentan grupa cu 9 puncte.

La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

România, care are programate două meciuri amicale în această vară, cu Georgia şi Anglia, va disputa următoarele partide oficiale în septembrie, cu Islanda în deplasare (2 septembrie), acasă cu Liechtenstein (5 septembrie) şi în deplasare cu Macedonia de Nord (8 septembrie).

Întrebat după meci dacă se gândeşte la despărţirea de echipa naţională, Rădoi a răspuns: „Gândul îl am de când s-a terminat partida şi îl am şi acum. Mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp, pentru că nu e normal. E clar că o să avem o discuţie zilele acestea, pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Le-am explicat (jucătorilor) importanţa meciului, pentru că noi cu o victorie aici am fi fost favoriţi la locul 2. Le-am spus asta şi la pauză, de asta îmi pun mari semne de întrebare de ce nu au putut să reacţioneze. Dacă le transmiteam acest gând după meci jucătorilor aţi fi aflat şi dumneavoastră. Dar nu am nevoie să vină jucătorii să îmi spună să rămân sau să renunţ„.

În momentul de faţă mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare ca naţională cu jucători tehnici să ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ce încerc să discut cu ei nu ajunge clar la urechea lor. Pentru mine e un semnal de alarmă. Dacă echipa nu are personalitate şi atitudine chiar în momentele în care avem nevoie ca echipă, va trebui să îmi pun un mare semn de întrebare„, a adăugat Mirel Rădoi, citat de Agerpres.

Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite