România, de la campioană la vaccinări, la dezastru sanitar. Expert: Pentru că nu am amânat cu două săptămâni campania de relaxare, am pierdut cu doi ani campania de vaccinare

România s-a transformat la începutul verii dintr-o țară cu record de vaccinări în cea mai relaxată țară din lume. Numărul deceselor și infectărilor din România a pus în alertă inclusiv Organizația Mondială a Sănătății. Primim ajutor internațional, dar nimeni nu poate opri virusul în afară de noi, cei care suntem expuși infectării. Știm cum să ne apărăm. Dar, pentru asta, trebuie să o luăm de la capăt: cu măsuri de protecție, cu evitarea aglomerației și restricții și, mai ales, cu vaccinare. Cine se vaccinează acum are imunitate în fața covid peste două săptămâni.

19 Octombrie 2021, 21:21 |

"Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul.  Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare și să ne vaccinăm. (...) Noile ținte de vaccinare convenite sunt: la 1 iunie 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane." (Klaus Iohannis, 13 mai 2021)

Vestea relaxării de la jumătatea lui mai a venit într-un moment în care România era printre campioanele Europei la vaccinare. Zilnic se imunizau peste o sută de mii de români. Apoi, numărul s-a înjumătăţit în mai puţin de o lună. Iar în lunile de vară, extrem de puţini au mai trecut pe la centrele de vaccinare.

Octavian Jurma, medic şi cercetător: "Pentru că nu am vrut să amânăm cu două săptămâni campania de relaxare, am pierdut cu doi ani campania de vaccinare. A fost un preţ colosal pe care l-am plătit. Momentul în care noi am pierdut real lupta cu vaccinarea a fost 15 mai. Pe 15 mai devenise clar că nu se va atinge ţinta de vaccinare de 5 milioane de oameni pe 1 iunie. Am atins-o abia pe 1 august. Mai rău, ţinta de 10 milioane, care era mult mai importantă, respectiv 52 la sută din populaţia rezidentă vaccinată stabilită pentru 1 septembrie, s-a mutat cu doi ani. Am devenit cea mai relaxată ţară din Europa şi apoi cea mai relaxată ţară din lume. A afectat foarte mult disponibilitatea oamenilor de a se vaccina."

Mai puţin de o treime dintre români sunt vaccinaţi şi protejaţi de formele severe de COVID şi de un final tragic. Iar România a devenit țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese.

Este nevoie de o campanie de informare mai aproape de oameni, mai pe înţelesul tuturor, spune ministrul de Interne.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a transmis că trebuie înţeles de ce refuză oamenii vaccinul. Şi inclusiv profesioniştii din Sănătate trebuie să afle mai multe despre siguranţa vaccinurilor şi să le recomande. Accelerarea vaccinării, mai ales între cei vulnerabili, este o urgenţă, spune managerul de criză detaşat în România pentru cel puţin două luni.

Dr. Heather Papowitz, expert al OMS detaşat în România: "Am venit aici să lucrez cu autorităţile naţionale, cu partenerii, şi, cel mai important cu voi toţi, cu comunitatea, pentru a încerca să găsim soluţii pentru a controla pandemia în România. O să întâlnesc mai multe persoane din guvern, din rândul partenerilor şi din comunitate pentru a încerca să vedem care este situaţia şi să găsim împreună cu toţii soluţii."

După primele discuţii cu oficiali din Capitală, medicul din SUA va merge şi în ţară pentru a înţelege direct cauzele crizei COVID. Le va împărtăşi autorităţilor din cei peste 20 de ani de experienţă în gestionarea dezastrelor.

Vaccinarea ar trebui combinată cu măsuri care să prevină răspândirea virusului. Cei de la OMS menţionează spălarea regulată a mâinilor, distanțarea fizică, aerisirea încăperilor și purtarea măștii.

Experţi români spun că este necesară carantina, dar nu doar la nivel local, fiindcă tabloul dezastrului arată că regulile nu se respectă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI