România – Suedia, meci din preliminariile EURO 2020, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Partidă decisivă pentru tricolori

15 noiembrie 2019, 09:38

România are neapărat nevoie de victorie pentru a mai spera la calificare  după meciul cu Suedia. Orice alt rezultat pentru echipa lui Contra înseamnă că nu merge la turneul final din preliminariile Campionatului European.

Cele două naționale se află în luptă directă pentru calificare.

România este obligată și să facă cel puțin un rezultat de egalitate cu Spania, pe 18 noiembrie. Meciul va avea loc la Madrid, de la 21:45.

”O să vedeți mâine. Șanse au toți jucătorii, dar o să vedem. În funcție de ce am văzut la acest antrenament o să luăm deciziile pentru mâine. 98% am decis echipa de start. Suporterii români nu sunt rasiști. Eu cred că Suedia este o echipă puternică din toate punctele de vedere și are jucători de bază de 5-6 ani. Este o echipă sudată în toate compartimentele”, a declarat Cosmin Contra la conferința de presă dinaintea  meciului.

România a întâlnit până acum  Suedia de 10 ori. De trei ori a învins reprezentativa noastră, de alte trei ori s-a terminat egal și de patru ori au câștigat nordicii, golaverajul fiind 12-20.

Echipele probabile:

România: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, A. Rus, Bancu – T. Băluță, R. Marin – Deac, Stanciu, Mitriță – Pușcaș

Rezerve: Lung jr., F. Niță, Toșca, F, Coman, I. Hagi, Keșeru, Nistor, Burcă, Alibec, Budescu, Mogoș, Cicâldău

Antrenor: Cosmin Contra

Suedia: Olsen – Lustig, Lidelof, Granqvist, Bengtsson – Larsson, Olsson, Ekdal, Forsberg – Quaison, Berg

Rezerve: Danielsson, Guidetti, Johnsson, Svensson, Helander, Isak, Kraft, Gagliolo, Tankovici, S. Andersson, Sema, Nordfeldt

Antrenor: Janne Andersson

Clasamentul Grupei F înaintea ultimelor două etape:

1.Spania – 8 meciuri; 20 de puncte

2. Suedia – 8 meciuri; 15 puncte

3. România – 8 meciuri; 14 puncte

4. Norvegia – 8 meciuri; 11 puncte

5. Insulele Feroe – 8 meciuri; 3 puncte

6. Malta – 8 meciuri; 3 puncte

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite