Român stabilit în Australia: Fumul este foarte puternic. Folosim prosoape ude, puse în faţa ventilatoarelor

Australienii trec prin clipe de coșmar. Aerul e irespirabil din cauza fumului de la incendiile devastatoare care, de săptămâni întregi, fac prăpăd. Bilanțul, încă provizoriu, e de 24 de morți, zeci de dispăruți și milioane de hectare de teren distruse de flăcări. E o dramă de proporții și în privința faunei. Au murit zeci de milioane de animale, iar specialiștii spun că ecosistemul nu-și va reveni niciodată. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!

05 Ianuarie 2020, 14:01 (actualizat 05 Ianuarie 2020, 21:16) |

Statele din sud-est, New South Wales, Victoria și South Australia, sunt cele mai afectate.

S-au înregistrat 48 de grade Celsius, iar rafalele de vânt violent au înrăutățit situația. Fumul și funinginea au învăluit și zonele aflate la câteva zeci de kilometri de focarele de incendiu.

Capitala, Canberra, a fost învăluită de nori groși de fum și cenușă. Oamenii stau pregătiți, cu bagajele făcute. Dacă se anunță evacuarea, pornesc la drum.

Daniel Matei, român stabilit în Canberra: E foarte greu de respirat. Fumul este foarte puternic. Folosim prosoape ude, puse în faţa ventilatoarelor. La ştiri se anunţă, la fiecare jumătate de oră, că oamenii să fie pregătiţi, să-şi facă un bagaj de mână. Să fie aproape 24 de ore de când este fum, depinde cum bate vântul. Aparatele de purificare a aerului au fost epuizate de foarte mult timp.

Pompierii nu mai pot face față, așa că au fost mobilizați mii de rezerviști. 4 pompieri au fost spitalizați din cauza inhalării de fum și a arsurilor la mâini.

Australienii, inclusiv cei vârstnici, spun că nu au trecut niciodată printr-un asemenea infern.

Poliția din Eden le-a spus rezidenților să fie pregătiți pentru evacuare. Cea mai mare navă a Australiei a ajuns în zonă și sprijină operațiunile de salvare.

Cernobîl, Armaghedon, sunt doar câteva dintre etichetele puse dezastrului din Australia. Sunt estimări că ar fi murit zeci de milioane de animale. Dacă nu chiar mai multe.

Pe marginea drumului, prin foc și cenușă, se văd trupurile necuvântătoarelor care au pierdut lupta cu flăcările. Mai norocoși, acești pui de koala au fost salvați de voluntari, iar acum sunt îngrijiți în centrele speciale.

Au fost înființate sute de adăposturi improvizate pentru animalele rănite în incendii. E o mobilizare la nivel internațional pentru strângerea de fonduri destinate Australiei. Celebrități din lumea show biz-ului sau sportivi de renume donează sume mari.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -2°C -1°C
IASI -3°C -6°C
CLUJ -7°C -7°C
CONSTANTA -3°C -1°C
CRAIOVA -1°C -1°C
BRASOV -7°C -7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI