ROLAND GARROS Simona Halep va debuta contra croatei Ana Konjuh și ar putea să se întâlnească în optimi cu nr. 1 WTA, Iga Swiatek. Care sunt adversarele celorlalte românce

Simona Halep, cap de serie numărul 19, o va înfrunta pe croata Ana Konjuh în prima rundă a turneului de Grand Șlam de la Roland Garros, care va debuta duminică la Paris, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara în capitala Franţei. Dacă învinge până în optimi, Halep ar putea s-o întâlnească în acea fază a competiției pe poloneza Iga Swiatek, nr. 1 mondial la această oră și care are 37 de victorii în acest an și doar 3 înfrângeri.

20 Mai 2022, 08:57 (actualizat 20 Mai 2022, 09:47) Știrile TVR |
Simona Halep, Roland Garros 2018

Halep (30 ani, 19 WTA), campioană la Roland Garros în 2018 şi finalistă în 2014 şi 2017, a întâlnit-o o singură dată pe Konjuh (24 ani, 66 WTA), învingând-o în 2017 în optimi la Sankt Petersburg, cu 6-4, 7-6 (2).

Dacă va trece de Konjuh, Halep va juca în turul secund cu belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska sau cu chinezoaica Qinwen Zheng.

Halep nu a evoluat la ediţia de anul trecut a Openului Franţei din cauza unei accidentări.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, va juca împotriva germancei Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), în faţa căreia s-a impus de două ori în tot atâtea înfruntări: 6-4, 7-6 (5) în 2013 în primul tur la Charleston şi 5-7, 7-6 (3), 6-2 în 2019 în primul tur la Limoges.

Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) va avea un meci dificil, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31.

Irina Begu (31 ani, 62 WTA) va avea şi ea un meci complicat cu incomoda jucătoare italiană Jasmine Paolini (26 ani, 57 WTA). Begu are 2-1 în meciurile directe, după victoriile din 2019, 7-6 (7), 6-2, în sferturi la Szekesfehervar (Ungaria), şi 2022, 3-6, 6-2, 6-3 în optimi la Melbourne Summer Set 2. Paolini a câştigat în 2019, în optimi la Palermo, cu 6-4, 5-7, 7-6 (4).

Tot un meci greu va avea și Ana Bogdan (29 ani, 91 WTA), contra belarusei Victoria Azarenka (32 ani, 15 WTA).

Irina Bara s-a calificat şi ea pe tabloul principal joi și își va afla adversara din primul tur astăzi, iar Mihaela Buzărnescu va juca astăzi în ultimul tur al calificărilor, contra suedezei Mirjam Bjorklund.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 6°C 3°C
CONSTANTA 10°C 5°C
CRAIOVA 6°C 2°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI