Roland Garros: Buzărnescu și Bara, în optimi la dublu. Irina Begu, învinsă de Caroline Garcia

2 iunie 2018, 21:45

Mihaela Buzărnescu și Irina Bara au trecut de favoritele numărul 4, Latisha Chan şi Bethanie Mattek-Sands după exact două ore de joc.

Primul set a fost câștigat de adversarele din Taiwan și SUA.

Apoi, Bara și Buzărnescu  s-au impus în următoarele două seturi, cu un dublu 6-3.

În optimi, româncele le vor înfrunta pe americancele Jennifer Brady și Vania King.

În runda a treia a turneului, Irina Begu a fost învinsă de Caroline Garcia cu scorul de 6-1, 6-3.

Begu (27 ani, 41 WTA) s-a înclinat după o oră şi 19 minute în faţa numărul 7 mondial (24 ani).

Irina Begu a cedat clar în primul set, cu 1-6, iar în setul al doilea a fost condusă cu 5-1, s-a apropiat la 3-5, a ratat mai multe şanse de a face 4-5, dar a fost întrecută cu 6-3, în cele din urmă, la a cincea minge de meci.

Begu a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli, a reuşit 11 winners şi a comis 29 de erori neprovocate, în timp ce Garcia a avut 18 mingi direct câştigătoare şi a făcut doar 13 greşeli neforţate, notează Agerpres.

Franţuzoaica se impusese şi în primele două confruntări cu Begu.

Românca va primi 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

Simona Halep s-a calificat în optimi, după 7-5, 6-0 cu Andrea Petkovic
.

Mihaela Buzărnescu va juca şi ea în optimi, cu americanca Madison Keys, cap de serie numărul 13.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite