Roger Federer pune capăt unei cariere impresionante în tenis. Rafael Nadal: Aș fi vrut ca această zi să nu vină niciodată. Serena Williams: Ai inspirat milioane de oameni, inclusiv pe mine

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer, fost lider mondial, deținător a 20 de titluri de Mare Șlem și a 103 titluri ATP în toată cariera, considerat de mulți drept cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, deși a fost depășit la trofee de Grand Slam de rivalii săi, Nadal și Djokovic, iubit de publicul de pe toate continentele, a anunțat că se retrage din circuitul ATP, după o ultimă competiție la care va participa în septembrie, Laver Cup, de la Londra. Anunțul elvețianului, făcut printr-o postare pe rețelele sociale și pe site-ul său, a fost urmat rapid de reacții venite din lumea tenisului, de la diferite generații.

16 Septembrie 2022, 07:45 (actualizat 17 Septembrie 2022, 10:03) | Daniela Mîndrilă |
Rafael Nadal și Roger Federer / FOTO: Rafael Nadal/Facebook
Rafael Nadal și Roger Federer
Cariera lui Roger Federer, statistică
Serena Williams, mesaj pe Roger Federer
Venus Williams, mesaj pentru Roger Federer

De la fostele jucătoare Billie Jean King și Martina Navratilova, veteranii Rafael Nadal și Serena Williams, până la Iga Swiatek și Carlos Alcaraz, proaspeții campioni de la US Open, jucători din toate generațiile, antrenori, jurnaliști, comentatori sportivi, organizatorii marilor turnee, toată lumea tenisului a transmis mesaje după vestea retragerii marelui campion elvețian.

Rafael Nadal, cel mai mare rival, dar și prieten al lui Federer, a transmis un mesaj emoționant în care a spus că este o zi tristă pentru el și pentru toată lumea tenisului.

"Dragă Roger, prietenul și rivalul meu, aș fi vrut ca această zi să nu vină niciodată. Este o zi tristă pentru mine, dar cred că şi pentru întreaga lume a tenisului. A fost o plăcere, dar şi o onoare şi un privilegiu, să împărtăşesc toţi aceşti ani cu tine, să trăiesc atâtea momente fantastice pe teren şi în afara lui. Vom avea multe alte momente împreună în viitor, mai sunt multe lucruri de făcut împreună, știm asta. Deocamdată, îți doresc cu adevărat toată fericirea alături de soția ta, Mirka, de copiii tăi, de familia ta și să te bucuri de ceea ce ai în față. Ne vedem la Londra la @lavercup", a scris campionul spaniolul pe rețelele sociale.

FEDAL, cea mai mare rivalitate, dar și prietenie

Meciurile dintre cei doi campioni, numite de fani "Fedal", erau unele dintre cele mai așteptate și apreciate din circuit. Federer și Nadal au fost, de altfel, protagoniștii unora dintre cele mai spectaculoase partide  din circuitul ATP, iar finala lor de la Wimbledon din 2008, câștigată de Nadal pe suprafața favorită a lui Roger, scor 6–4, 6–4, 6–7 (7), 6–7 (10), 9–7, la capătul a aproape cinci ore de joc, este considerat de mulți drept cel mai bun meci din istorie.

 

 

Ultima finală de Grand Slam disputată de cei doi prieteni și rivali a fost la Australian Open 2017, când elvețianul se impunea în cinci seturi, 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, după 3 ore şi 38 de minute de joc. Era penultimul titlu de Mare Șlem câștigat de Federer, care avea să se impună la Open-ul australian și în anul următor, pentru al 20-lea trofeu major. Îl învingea în finală pe Marin Čilić.

După finala din 2017 de la AO, Nadal și Federer s-au întâlnit de încă 6 ori în circuit, spaniolul câștigând un singur meci, la Roland Garros 2019. Ultimul lor meci direct a fost în semifinale la Wimbledon, în 2019, iar Roger s-a impus în patru seturi:  7- 6 (3),  1-6, 6-3, 6-4. În finală avea să fie învins de campionul sârb Novak Djokovic.

Cei doi campioni s-au întâlnit de 40 de ori în meciuri directe, iar spaniolul conduce cu 24 de victorii la 16.

O carieră impresionantă

Roger Federer  a deținut timp de câțiva ani recordul celor mai multe turnee de Grand Slam câștigate, 20, până a fost egalat și apoi depășit de mai tinerii Nadal (22 trofee majore) și Djokovic (21).

Trofeele de Mare Șlem câștigate de Federer:

Australian Open: 6 titluri (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018), 1 finală (2009).

Roland Garros: un trofeu (2009), 4 finale (2006, 2007, 2008, 2011).

Wimbledon: 8 titluri (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), 4 finale (2008, 2014, 2015, 2019).

US Open: 5 titluri (2004, 2005, 2006, 2007, 2008), 2 finale (2009, 2015).

Federer a explicat în anunțul retragerii că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic, cu mai multe accidentări şi operaţii.

Campionul elvețian, care  se retrage la 41 de ani, după mai mult de 1.500 de meciuri disputate şi 24 de ani petrecuţi în circuit, nu a mai jucat într-o competiție oficială de la Wimbledon 2021.  "Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare", a scris Federer, care s-a născut pe 8 august 1981.

În cariera sa, Federer a fost 310 săptămâni numărul 1 mondial, a fost cel mai vârstnic număr 1 mondial din istorie, la 36 de ani și 320 de zile, a câștigat 28 de turnee Masters 1000 (7 Cincinnati, 5 Indian Wells, 4 Miami, 4 Hamburg, 3 Madrid, 2 Canada, 2 Shanghai, 1 Paris), are două medalii olimpice (aur 2008, argint 2012), a fost declarat de 5 ori Sportivul Anului, a câștigat de 6 ori Turneul Campionilor (în 2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011) și are în total nu mai puțin de 103 titluri ATP, fiind al doilea jucător după Jimmy Connors (109). Elvețianul a jucat, într-o carieră de 24 de ani, 1526 de meciuri la simplu, obținând 1251 de victorii.

(w500) Cariera lu

 

Reacții la retragerea legendarului campion

Billie Jean King: "Roger Federer este campionul campionilor. Are cel mai complet joc al generației sale și a captat inimile fanilor sportului din întreaga lume cu o rapiditate uimitoare pe teren și o minte puternică pentru tenis. A avut  o carieră istorică și amintiri care vor dăinui mai departe."

Chirs Evert: "A fost întruchiparea unui campion; clasă, grație, smerenie, iubit de toată lumea... și a stăpânit cu eleganță sportul ca nimeni altul... Mult succes, @Roger Federer nu pleca prea departe!"

Martina Navratilova: "Ce mesaj sincer, plin de iubire, viață, speranță, pasiune și recunoștință. Exact așa a jucat Roger,  tenisul pe care îl iubim atât de mult. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, pentru toată magia!"

Serena Williams: "Am vrut să găsesc modalitatea perfectă de a spune asta, pentru că ai pus capăt jocului în mod atât de elocvent - perfect, la fel cum a fost cariera ta. Te-am urmărit mereu și te-am admirat. Drumurile noastre au fost întotdeauna atât de asemănătoare. Ai inspirat milioane și milioane de oameni - inclusiv pe mine - și nu vom uita asta niciodată. Te  aplaud și aștept cu nerăbdare tot ceea ce vei face în viitor. Bun venit în clubul celor retrași! Îți mulțumesc că ești tu, Roger Federer!"

(w500) Serena Wil

Venus Williams: Cel mai mare al tuturor timpurilor. Deja mi-e dor de tine.

(w500) Venus Will

 

Simona Halep: "Nu va mai exista niciodată un alt Roger și sunt recunoscătoare că am avut șansa să joc în aceeași epocă cu el." Sportiva a postat o fotografie în care apare alături de Federer, la US Open.

Petra Kvitova: "Roger - ai fost întotdeauna o mare inspirație pentru mine. Eleganța ta, grația ta, jocul tău frumos. Am avut mereu  cea mai mare stimă pentru tine și vreau să te felicit pentru o carieră uimitoare. Tenisul nu va mai fi la fel fără tine! Mulțumesc!"

Belinda Bencic: "Cel mai mare idol și inspirație pentru mine și pentru mulți alții, pentru totdeauna. Mulțumesc pentru tot! „Este o zi frumoasă să-ți urmărești visul, Belinda!” - RF - 31.7.2021."

Iga Swiatek: "Vreau doar să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut și pentru tot ceea ce ești pentru sportul nostru. A fost un privilegiu să fiu martoră la cariera ta. Îți doresc tot ce e mai bun."

Juan Martin del Potro, fost câștigător la US Open: "TE IUBESC, Roger. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru tenis și pentru mine. Lumea tenisului nu va mai fi niciodată la fel fără tine.

Andy Roddick: "Salut, Roger! Mulțumesc pentru amintirile împărtășite, prietene. A fost o onoare să împart timp și experiențe cu tine pe cele mai consacrate terenuri din sportul nostru."

David Ferrer: "Mulțumesc, legendă!"

Wimbledon: "În 1998, Roger Federer, în vârstă de 16 ani, cucerea titlul aici la băieți. Restul e istorie."

Carlos Alcaraz: "Roger a fost unul dintre idolii mei și o sursă de inspirație! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru! Încă vreau să joc cu tine! Îți doresc tot norocul din lume pentru ceea ce urmează!"

 

Mesajul de retragere al lui Roger Federer

„Pentru familia mea din tenis și nu numai,

Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii care dau viață acestui sport. Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți.

După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.

Laver Cup de la Londra, de săptămâna viitoare, va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slam-uri sau în circuit.

Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil.

Aș dori să îi mulțumesc în mod special soției mele uimitoare, Mirka, care a fost alături de mine în fiecare minut. Ea m-a încălzit înainte de finale, a urmărit nenumărate meciuri, chiar și în timp ce era însărcinată în peste 8 luni și a suportat latura mea caraghioasă în drumurile pe care le-am făcut împreună cu echipa timp de peste 20 de ani. De asemenea, vreau să le mulțumesc celor patru copii minunați ai mei pentru că m-au susținut, mereu dornici să exploreze locuri noi și să creeze amintiri minunate pe parcurs. Să-mi văd familia încurajându-mă din tribune este un sentiment pe care îl voi prețui pentru totdeauna.

De asemenea, aș dori să le mulțumesc și să recunosc aportul părinților mei iubitori și surorii mele dragi, fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Un mare mulțumesc tuturor foștilor mei antrenori care m-au îndrumat întotdeauna în direcția cea bună… ați fost minunați! Și Federației Elvețiene de Tenis, care a crezut în mine ca tânăr jucător și mi-a oferit un start ideal.

Vreau să mulțumesc și să recunosc meritele echipei mele extraordinare, Ivan, Dani, Roland și, în special, Seve și Pierre, care mi-au dat cele mai bune sfaturi și au fost mereu alături de mine. De asemenea, lui Tony, pentru că mi-a gestionat creativ afacerea timp de peste 17 ani. Sunteți cu toții incredibili și am iubit fiecare minut alături de voi.

Vreau să le mulțumesc sponsorilor mei loiali, care sunt ca niște parteneri pentru mine, precum și echipelor și turneelor din circuitul ATP, care ne-au primit pe toți cu amabilitate și ospitalitate.

Aș dori, de asemenea, să le mulțumesc adversarilor mei de pe teren. Am avut norocul de a juca atât de multe meciuri epice pe care nu le voi uita niciodată. Ne-am luptat corect, cu pasiune și intensitate, iar eu am încercat întotdeauna să fac tot posibilul să respect istoria jocului. Mă simt extrem de recunoscător. Ne-am împins unul pe celălalt, iar împreună am dus tenisul la noi niveluri.

Mai presus de toate, trebuie să le mulțumesc în mod special fanilor mei incredibili. Nu veți ști niciodată câtă forță și câtă încredere mi-ați dat. Sentimentul de a intra pe stadioane și arene pline a reprezentat una dintre cele mai mari emoții din viața mea. Fără voi, aceste reușite ar fi fost mai degrabă goale și pustii, lipsite de bucuria și energia pe care le-am simțit.

Ultimii 24 de ani au fost o aventură incredibilă. Deși uneori am impresia că au trecut în 24 de ore, au fost atât de profunzi și magici încât mi se pare că am trăit deja o viață întreagă. Am avut imensul noroc de a juca în fața voastră în peste 40 de țări diferite. Am râs și am plâns, am simțit bucurie și durere și, mai presus de toate, m-am simțit incredibil de viu. Prin călătoriile mele, am întâlnit mulți oameni minunați, care vor rămâne prieteni pe viață, care și-au făcut mereu timp în programul lor încărcat pentru a veni să mă vadă jucând și să mă încurajeze în jurul lumii. Vă mulțumesc.

Când a început dragostea mea pentru tenis, eram un copil de mingi în orașul meu natal, Basel. Obișnuiam să privesc jucătorii cu uimire. Erau ca niște giganți pentru mine și am început să visez. Visele mele m-au determinat să muncesc mai mult și am început să cred în mine. Succesul mi-a adus încredere, iar această uimitoare călătorie m-a adus la acest moment.

Așadar, vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor din întreaga lume care au ajutat la realizarea viselor unui tânăr copil de mingi elvețian.

În cele din urmă, jocului de tenis: te iubesc și nu te voi părăsi niciodată.”

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI