Roger Federer a triumfat în FEDAL 40 și joacă duminică finala de la Wimbeldon cu Novak Djokovic
Roger Federer, care se află în căutarea titlului de Mare Şlem cu numărul 21 din carieră, va disputa duminică a 12-a sa finală pe iarba londoneză şi a 31-a de Grand Slam.
Federer a reuşit să îşi ia revanşa pe suprafața lui favorită în faţa lui Nadal, după ce spaniolul îl învinsese recent în semifinale la Roland Garros, turneul preferat al lui Rafa, unde a triumfat de 12 ori.
Federer a câștigat acum 6 din ultimele 7 meciuri cu Nadal și a redus din diferență la meciurile directe (24-16 pentru Nadal).
Meciul de duminică este a treia confruntare între elveţian şi Djokovic într-o finală la Wimbledon. Deși a câștigat opt titluri la Londra, Federer nu l-a învins pe actualul număr 1 mondial în niciuna dintre cele două finale de la Wimbledon, din 2014 şi 2015.