De trei zile bucureștenii petrec. Își serbează orașul care a împlinit 559 de ani de la prima atestare documentară. După un maraton cultural, Zilele Bucureștiului se încheie în această seară cu un concert de excepție: Rod Stewart.
Rod Stewart va concerta pentru prima dată după 23 de ani în România, în Piața Constituției din Capitală.
Show-ul încheie seria celor trei evenimente dedicate aniversării a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului și celebrării Centenarului Marii Uniri.
În cariera sa de peste 50 de ani, artistul britanic Rod Stewart a vândut peste 200 de milioane de albume și single-uri în întreaga lume.
Rod Stewart a ajuns în România cu un avion privat și a fost păzit întocmai ca un șef de stat.
Accesul la concert este gratuit și a fost permis încă de la ora 17.00. În deschidere va urca pe scenă trupa Vunk.
Spectatorii vor trece printr-un filtru de securitate. Vor fi verificate gențile, rucsacurile sau sacoșele. Este interzis accesul cu umbrele, recipiente din plastic sau sticlă, băuturi alcoolice, droguri, drone, camere foto DSLR, se arată într-un comunicat al CREART, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Pe bulevardele Unirii şi Libertăţii sunt restricţii de circulaţie până luni dimineaţă.