Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui Donald Trump, a murit la 71 de ani

16 august 2020, 08:24

„Cu inimă grea vă spun că minunatul meu frate, Robert, a murit în pace în această seară. Nu a fost doar fratele meu, a fost cel mai bun prieten al meu. Ne va lipsi enorm, dar ne vom întâlni din nou. Amintirea lui va trăi mai departe în inima mea pentru totdeauna. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace”, a fost mesajul preşedintelui american.

Donald Trump a luat o decizie de ultimă oră să meargă vineri la New York pentru a-şi vizita fratele, care a fost internat de urgenţă în spital.

Robert Trump a fost internat la Spitalul presbiterian din Manhattan.

Detaliile despre boala lui Robert Trump nu au fost făcute publice, dar se ştie că era bolnav de câteva luni şi a mai fost internat în spital în ultima perioadă.

În timpul unui briefing la Casa Albă, vineri, Trump a refuzat să ofere reporterilor detalii despre boala fratelui său.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite