Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Robert Cazanciuc, despre avizul MJ în cazul proiectului Roşia Montană: Este pozitiv

Întrebat, înainte de şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cum a avizat Ministerul Justiţiei proiectul minier de la Roşia Montană, ministrul Robert Cazanciuc a răspuns: "Avizul este pozitiv".

09 Septembrie 2013, 14:31 |
Roşia Montană

Avizul Ministerului Justiţiei în cazul proiectului minier de la Roşia Montană este pozitiv, a declarat, luni, ministrul Robert Cazanciuc, potrivit Mediafax.

Întrebat, înainte de şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cum a avizat Ministerul Justiţiei proiectul minier de la Roşia Montană, ministrul Robert Cazanciuc a răspuns: "Avizul este pozitiv".

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, declara, în 5 septembrie, că dacă proiectul de lege privind Roşia Montană nu are avizul ministrului Justiţiei, el crede că acesta nu poate fi luat în discuţie în Parlament.

Antonescu a fost întrebat atunci, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, în legătură cu un raport al Ministerului Justiţiei, apărut în media, în care se fac o serie de observaţii legate de proiectul de lege privind Roşia Montană, el arătând că nu ştie despre acesta, jurnaliştii menţionându-i totodată că în acesta nu a fost dat un aviz.

"Ştiu, de exemplu, de la Varujan Vosganian, ministrul Economiei, că domnia sa, care nu se afla în ţară la momentul avizării, a lăsat dispoziţii clare secretarului de stat Ciocănea pentru aviz cu observaţii şi sunt o serie de observaţii acolo, şase observaţii. (...) Vom vedea acest lucru, eu repet, dacă proiectul - n-a intrat pe circuit - dar fără avizul ministrului Justiţiei, vă pot spune că dacă nu are acest aviz - ceea ce eu nu vreau să vă contrazic, pentru că păreţi mai informat strict pe speţă - dar dacă nu are avizul ministrului Justiţiei, cred că nici nu putem sa îl luăm în discuţie. Vom vedea exact", a spus Antonescu.

Guvernul a aprobat, la 27 august,  un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

La 3 septembrie, Guvernul a făcut public proiectul de lege privind exploatarea auriferă de la Roşia Montană, dar şi acordul prin care sunt explicate beneficiile statului român de pe urma acestei investiţii. Documentul prevede redevenţe de 6%, mii de locuri de muncă şi sute de milioane de dolari la bugetul de stat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 15°C 9°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 10°C 10°C
CRAIOVA 13°C 14°C
BRASOV 8°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2019, 04:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI