Risc de holeră în Marea Neagră: Poluarea ar putea ajunge pe litoralul românesc într-o săptămână

13 iunie 2023, 20:35

Din satelit, în apropierea Odesei, se observă o pată de culoare verde închis. Aceasta este poluarea ajunsă în Marea Neagră. După distrugerea barajului din Ucraina, ape deversate din canalizări, resturi de animale și chiar substanțe chimice au ajuns de pe râul Nipru în Marea Neagră. Lângă Odesa, din cauza poluării, s-a constatat o desalinizare a apei mării, iar accesul la plajă a fost restricționat. Reprezentanții Organizația Mondială a Sănătății au tras un semnal de alarmă cu privire la riscul de holeră provocat de poluare, după probele prelevate din apă.

Dr. TERESA ZAKARIA – responsabil tehnic, Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Probele prelevate arată că agentul patogen există în mediul înconjurător, ceea ce constituie un risc. Deci, în orice moment, pot apărea cazuri. Am colaborat îndeaproape cu ministerul Sănătăţii din Ucraina pentru a ne asigura că sunt pregătite mecanismele de importare a vaccinurilor, de îndată ce va fi necesar.

ADRIAN BÂLBĂ – cercetător ştiinţific: Chiar în situația în care ar apărea holera, diluția până în zona noastră o inactivează. Salinitatea mării e bună în continuare și ne protejează. Firește că, autoritățile sanitare au ultimul cuvânt, dar dupa parerea mea nu va fi un risc.

RĂZVAN MATEESCU – cercetător știinţific, Institutul de Cercetare Marină Constanţa: Este o lagună maritimă foarte încărcată. De la iesirea din lagună până în zona noastră sunt 250 de km  pe linia de coastă față de curentul Rim este o distanță mai apropiată, caz în care vântul ar sufla dinspre nord, s-ar propaga în acest curent,  dar va fi ferită zona noastră.

Dacă însă rămâne în zona de coastă, poluarea ar ajunge în țara noastră în aproximativ o săptămână.

În cazul în care poluarea va ajunge în apropierea țărmului românesc, flora și fauna din zona noastră ar putea fi afectate, iar pescarii ar putea găsi mai mult pește mort.

Probele prelevate, până acum, de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Constanța arată că apa mării este bună pentru îmbăiere.

Prin telefon Tudorel Ene – purtător de cuvânt DSP Constanța: Direcţia de sănătate publică a judeţului Constanţa: Conform Directivei Europene, parametrii monitorizaţi sunt cei de e-coli şi enterococ. În caz de necesitate aceşti parametri pot fi suplimentați. Toate analizele de până acum au relevat faptul că apa de îmbăiere este excelentă.

Dacă poluarea va ajunge în apropiere țărmului românesc specialiștii vor preleva mai multe probe din apă și le vor supune mai multor analize.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite