Riposta Iranului: Atac cu rachete balistice asupra unor baze militare americane din Irak

8 ianuarie 2020, 08:00

Până la 35 de rachete au lovit bazele americane din Erbil și Al Asad.

Atacurile nu au făcut victime în rândul americanilor, irakienilor sau al soldaților din forțele NATO.

Potrivit unor surse din Pentagon citate de CNN, armata iraniană a ales special țintele pentru a evita pierderile de vieți omenești.

Ministrul de Externe iranian le-a numit „un răspuns proporțional de auto-apărare” și a precizat că țara sa nu vrea escaladarea situației către un război. Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Khamenei, a catalogat riposta drept o palmă dată Americii.

„Noaptea trecută, am livrat o palmă în față (Statelor Unite)”, a declarat Ayatollahul Ali Khamenei.

Afirmațiile acestuia au fost făcute după ce a promis că va la măsuri de retaliere pentru asasinarea comandantului iranian.

„Este important ca prezența coruptă a Americii să ia sfârșit în această regiune”, a declarat liderul iranian.

Televiziunea de stat iraniană afirmă că în atac au fost uciși zeci de „teroriști americani”, că au fost distruse echipamente militare și că a fost doar cel mai reținut răspuns.

Se afirmă în continuare că Iranul a identificat încă 100 de ținte potențiale în cazul în care americanii răspund atacului de azi-noapte.

Președintele statului, Hassan Rouhani, a lăsat însă să se înțeleagă că nu acțiunile militare sunt soluția: „Răzbunarea noastră va fi să forţăm plecarea Americii. Adevărata răzbunare şi cea mai bună ripostă a ţărilor din regiune va veni atunci când America este expulzată din această parte a lumii şi vom tăia pentru totdeauna mâna care ne asupreşte.”

Riposta cu rachete a iranienilor a avut loc în preajma ceremoniei de înmormântare a generalului Soleimani, a cărui moarte a declanșat actualele tensiuni. La funeralii, unde au participat sute de mii de iranieni, a avut loc și o busculadă în care au murit 50 de oameni și peste 200 au fost răniți.

Gardienii Revoluţiei iraniene au ameninţat să lovească Israelul şi ‘guverne aliate’ ale Americii.

„Evaluarea pagubelor şi victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”, a scris Donald Trump într-un mesaj pe Twitter.

„Avem armata cea mai puternică şi mai bine echipată din lume”, a adăugat președintele american.

„Voi face o declaraţie mâine (miercuri, n.r) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

Jeff  Coons, senator democrat: „Descurajarea oricăror agresiuni iraniene împotriva bazelor şi personalului SUA este un gest legitim al preşedintelui. Dar dacă vrea să extindă acţiunile într-un război deschis atunci trebuie să ceară aprobarea Congresului.”

John N. Kennedy, senator republican:  „Nu e nimic nou. A fost al 12-lea atac iranian împotriva bazelor din Irak şi a personalului american din ultimele 60 de zile. Singura diferenţă acum este că Iranul nu mai minte şi îşi asumă responsabilitatea.”

Armata iraniană cere din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu

Armata iraniană a cerut din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu după ce Gărzile Revoluționare de elită din Iran au lansat mai multe atacuri aeriene asupra țintelor SUA din Irak, a informat miercuri televiziunea de stat de la Teheran, potrivit Reuters.

”Acum că ne-au înțeles puterea, este timpul ca Statele Unite să își retragă trupele din Orientul Mijlociu”, a transmis printr-un comunicat comandantul militar al Gărzile Revoluționare, Mohammad Baqeri, potrivit televiziunii de stat.

Iranul a lansat atacuri de rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak la primele ore ale dimineții de miercuri, în represalii pentru atacul cu drone americane asupra unui comandant iranian a cărui moarte a stârnit temeri privind un război mai lung în Orientul Mijlociu.

Mai multe rachete au lovit în zona bazei Al-Asad din vestul Irakului, însă momentan nu este clar dacă există victime în urma atacului. Casa Albă a anunțat că este la curent cu situația, iar președintele Donald Trump a fost informat și „monitorizează” situația. Vicepreședintele american Mike Pence a vizitat baza în noiembrie 2019.

Relațiile între SUA și Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a asasinat vineri dimineaţă, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran. Ca reacție, autoritățile iraniene au lansat mai multe amenințări la adresa Statelor Unite. Ca răspuns la avertismentele Iranului cu represalii, președintele Statelor Unite, Donald Trump a amenințat că va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv ținte culturale, dacă Teheranul atacă americani sau obiective americane, adâncind o criză care a sporit temerile unei noi conflagrații în Orientul Mijlociu.

MAE: Atacul Iranului în Irak ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune

Atacul Iranului cu rachete asupra a două baze militare americane din Irak „ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune”, arată un mesaj de pe pagina de Twitter a Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

„Atacurile cu rachetă ale Iranului asupra bazelor militare americane din Irak nu contribuie sub nicio formă la dezamorsarea tensiunilor şi ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune. România repetă apelul său ferm la reducerea tensiunii”, este mesajul MAE.

Citiţi şi:

Cristian Diaconescu: Nici Rusia, nici China nu se vor alătura Iranului

MAE: Atacul Iranului în Irak ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune. Nu au fost afectați cetățeni români

Comisia Europeană a cerut încetarea folosirii armelor în conflictul dintre Iran și Statele Unite din Orientul Mijlociu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite