Ringo Starr, Hugh Laurie și Barry Gibb vor deveni SIR. Artiștii au fost înnobilați de Regina Elisabeta a II-a

31 decembrie 2017, 13:10

Fondatorul trupei Bee Gees, ultimul dintre cei trei fraţi şi singurul membru al formaţiei rămas în viaţă, are acum 71 de ani. El a fost înnobilat pentru serviciile aduse muzicii şi pentru activităţile sale filantropice, potrivit listei Coroanei Britanice. Nu este însă primul titlu nobiliar – el mai fusese distins cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic.

Acelaşi lucru şi în cazul bateristului Ringo Starr, care a mai primit distincţii de la Palatul Buckingham, dar  de-abia de-acum fostul baterist al trupei Beatles îşi va putea spune sir Richard, pentru că numele său real este Richard Starkey.

Ringo Starr: „Singurul lucru pe care li-l recomand muzicienilor este să cânte în continuare. Eu aşa am făcut. Cântam, lucram la o fabrică, am plecat de acolo să cânt într-un turneu de trei luni, habar n-aveam ce o să fie cu viaţa mea şi uitaţi-vă unde am ajuns!”

Actorul Hugh Laurie a fost distins pentru rolul din serialul „Dr House”, difuzat şi de TVR – medicul antisocial despre care puţin ştiu că a fost inspirat din clasicul detectiv Sherlock Holmes.

Înainte însă de a fi consacrat de televiziunile americane, Laurie era de câteva decenii o vedetă a scenei şi filmului britanic, având colaborări memorabile cu Stephen Fry şi, mai târziu, Rowan Atkinson, viitorul Mr Bean.

Comisia Casei Regale a anunţat peste o mie de distincţii la sfârşitul acestui an. Ceremonia de acordare va avea loc peste câteva luni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite