Rezumatul meciurilor de sâmbătă de la Campionatul Mondial 2018

17 iunie 2018, 14:07

În partida cu Danemarca, începutul le-a aparținut peruanilor, cu două șuturi periculoase trimise de la distanță de Trauco și Flores.

Apoi, Shmeichel a scos senzațional reluarea lui Carillo în finalul primei părți, sud americanii au primit un penalty, după consultarea arbitrajului video însă Cueva, cel care l-a obținut, a trimis peste poartă.

Peru și-a continuat dominarea și în partea secundă însă, pe contraatac, au înscris danezii prin Poulsen.

Sud americanii s-au aruncat din nou în atac și au ratat ocazie după ocazie prin Flores, Farfan și Guerrero dar reduta nordicilor a rezistat și Danemarca s-a impus la limită, 1-0.

Argentina a început slab acest Mondial, 1 – 1 cu Islanda. Kun Aguero a deschis scorul în minutul 19 pentru sudamericani și totul părea să fie în grafic.

Islandezii nu s-au speriat însă de Argentina lui Messi și după doar 3 minute Finbogasson a egalat după o respingere în fața lui Caballero.

Primul șut pe poartă și primul gol pentru Islanda la Cupa Mondială.

Încurajați din tribune de Maradona, sud americanii s-au năpustit în atac și Meza a fost busculat în careul islandez. Penalty și la rampă a vrut să iasă superstarul Leo Messi.

Răvășit de ratarea penalty-ului, Messi nu a mai găsit resursele necesare pentru a trece de portarul Halldorsson aflat în mare formă și Argentina – Islanda s-a terminat 1-1.

După ce au făcut senzaţie în Franţa, la Euro 2016, suporterii islandezi îşi fac acum auzită vocea la prima Cupă Mondială din istoria micuţei naţiuni. Aşa-numitul ‘strigăt al vikingilor’ a răsunat ieri, la Moscova.

Arbitrajul video le-a adus primul gol francezilor în duelul cu Australia. În startul reprizei secunde Griezmann a căzut în careu și după vizionarea video centralul Cunha a dictat penalty.

Griezmann a executat perfect pentru 1 – 0. Doar 4 minute mai târziu Umtiti a comis un henț incredibil în careu și din lovitura de la 11 m Jedinak a egalat.

Cu 10 minute înainte de final, Pogba a adus prima victorie a Franței la acest Mondial, 2 – 1, după un șut deviat.

Croații și-au respectat statutul de favoriți în meciul cu Nigeria și, fără să forțeze, au deschis scorul în minutul 32 dintr-o faza fixă: Etebo a deviat în proprie poartă șutul lui Mandzukic.

Modric a majorat avantajul în minutul 71 dintr-un penalty obținut de același Mandzukic în duel cu Ekong.

Europenii mai puteau înscrie în prelungiri prin Kovacici, dar jucătorul Realului a ales o soluție neinspirată.

Croația începe ideal și are două puncte în fața Argentinei, echipă pe care o va întâlni în următoarea etapă.

Puteți vedea aici programul complet al Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite