Rezultate finale la examenul de definitivare în învățământ. Promovabilitatea este de 73,82%. Un număr de 137 candidați au obținut nota 10

Rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2022), după soluţionarea contestaţiilor, este 73,82% (în creştere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele iniţiale - 70,80%), informează Ministerul Educaţiei. Un număr de 137 candidați care au obținut nota 10.00 la examenul de definitivare în învățământ, iar alți 427 candidați au obținut note între 9.50-9.99, a anunțat ministrul Educației Sorin Câmpeanu. Cele mai multe note de 10.00 au fost obținute in București (39) și Cluj (16). Rezultatele finale se afișează astăzi la centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.

04 August 2022, 10:05 (actualizat 04 August 2022, 11:17) Știrile TVR |
Profesori / FOTO: Shutterstock

Felicitări tuturor celor 5.355 candidați care au promovat examenul de definitivat cu medii la proba scrisă peste 8.00,  a scris ministrul Educației sorin Câmpeanu pe o rețea de socializare!

Cele mai bune rezultate au fost obținute în Cluj (84,1% promovare)! Felicitări și candidaților din Prahova, Brașov, București și Galați care au promovat într-o proporție de peste 80%! Trist pentru cei peste 1.899 candidați care nu au reușit sa obțină medii peste 8.00 și foarte trist pentru cei 514 candidați care au obținut note mai mici de 5.00! Trist pentru candidații din Tulcea care au promovat examenul de definitivat într-o proporție de doar 50%, a adăugat ministrul.

Dintre cei 8.615 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost prezenți la proba scrisă cei 7.586 de candidați (93,65%) care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;

- calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;

- media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucări au fost anulate în centrele de evaluare.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, a avut loc miercuri, 20 iulie.

Rezultatele finale se afișează astăzi la centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI