Rezultate Bacalaureat 2022. Rata de promovare: 73,3 la sută, cea mai mare din ultimii zece ani. Lista completă a notelor la Bac, pe județe, afișată pe edu.ro. Cum arată modelul de contestație

27 iunie 2022, 08:45

Pentru al treilea an consecutiv rezultatele vor fi anonimizate. Nu vor fi afişate numele candidaţilor, ci doar codurile acestora în dreptul cărora apar notele obţinute la cele 3 probe.  Bacalaureatul din acest an a intrat în istorie drept examenul cu cei mai mulţi absenţi din 1989 încoace. Au lipsit peste 40 de mii de elevi. În premieră, anul acesta, a fost testată şi corectarea digitalizată. S-a întâmplat în judeţul Călăraşi.

(w500) Rată prom

Rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani, înainte de soluționarea contestațiilor, precizează Ministerul Educației.

„Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 – comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În același timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,3%, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%.

Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți (108.450 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare)”, arată MEN.

162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

– Limba și literatura română: lucrările a 1.116 candidați au fost notate cu 10

– Limba și literatura maternă: lucrările a 170 de candidați au fost notate cu 10

– Proba obligatorie a profilului (Matematică – 3.336 / Istorie – 2.852)

– Proba la alegere a profilului și a specializării: 5.761 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.701).

Rezultatele examenului de Bacalaureat, AICI.

 

(w500) Situația

LIVE Declarațiile ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, privind rezultatele la Bac 2022:

 

 

73,3% rata de promovare la promoția curentă, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%

– Cluj, cea mai mare rată de promovare la Bac 2022

– Peste 89.000 de elevi au promovat examenul

– În București rata de promovare este de 77,4%, a precizat ministrul

– Evaluarea digitală s-a desfășurat foarte bine în județul Călărași

– Subiectele au fost concepute foarte bine, fiind corelate cu competențele.

– Nu există comparație cu subiectele din alți ani.

– Sunt cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani și datorită simplificării materiilor de examen.

– De anul viitor vom avea o tranziție spre normalitate. Vom avea conținuturi complete pentru clasele X-XI

– În liceele numite ”mozaic” rata de promovare este scăzută și foarte scăzută

– Ne dorim ca de anul viitor să extindem evaluarea digitală

– Anul acesta, față de anul trecut, examenele naționale au fost mult mai bine organizate.

– De asemenea, pe baza unui proces de organizare mai eficient, sunt convins că procentul schimbării notelor prin contestații va fi mai mic.

– Dacă vor exista diferențe mari între prima notă și cea de după contestație, vom renunța la acei evaluatori

– Vom afla și cauzele pentru care unii elevi nu s-au mai înscris la Bacalaureat, pe baza unei analize. Refuz să cred că avem colegi atât de cinici care refuză să primescă elevi la Bac pentru a nu strica procentul

– Noile planuri cadru de liceu vor trebui să fie disponibile începând cu septembrie 2023. Va fi de un mare ajutor dacă legea România Educată va fi adoptată.

– La evaluarea națională am avut un număr mai mare de contestații ca anul trecut.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

O informare sintetică privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de bacalaureat 2022 (înainte de contestații) citiți AICI!


Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Cum arată modelul de contestație

(w620) Model de c

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare).

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite