Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Rezerva Federală: Economia SUA va creşte cu 3,5% în 2013

Rata şomajului din SUA ar putea ajunge anul acesta la 7,4% dar va scădea la 7% anul viitor.

14 Ianuarie 2013, 10:02 |
sursa: sxc.hu

Economia SUA va avea o creştere de 2,5% pentru anul 2012, în timp ce anul acesta avansul va ajunge la 3,5%, potrivit preşedintelui Rezervei Federale (Fed) din Chicago, Charles Evans, transmite Agerpres.

Oficialul Fed a mai spus totodată că rata şomajului va ajunge anul acesta la 7,4% dar va scădea la 7% anul viitor.

„Un indicator bun al îmbunătăţirii pieţei muncii ar fi o creştere a angajărilor cu 200.000 în fiecare lună, timp de câteva luni. În medie avem cam 150.000 de angajări, dar nu este ceva uniform; avem nevoie de un ritm mai ridicat al angajărilor şi mai puţină volatilitate al acestui ritm”, a afirmat Charles Evans.

Oficialul Fed a mai precizat că, dacă timp de şase luni va fi creat un milion de locuri de muncă, va fi o îmbunătăţire substanţială a situaţiei de pe piaţa muncii, dar aducerea ratei şomajului sub nivelul cheie de 6,5% va dura probabil mai mult, probabil până la mijlocul lui 2015.

Acesta a adăugat că decizia rezervei Federale din 2012 de a lega politica monetară de condiţiile economice specifice ar trebui să ajute la redresarea inflaţiei fără a lăsa inflaţia să scape de sub control.

„Prin această decizie, pieţele pot avea mai multă încredere că vom menţine politica monetară iar publicul poate avea mai multă siguranţă că nu vom aştepta prea mult să înăsprim politica monetară dacă inflaţia devine o îngrijorare substanţială”, a declarat Evans.

În 12 decembrie, Rezerva Federală a SUA a anunţat că va extinde măsurile pentru sprijinirea economiei începând din luna ianuarie 2013, când va cumpăra lunar certificate de trezorerie în valoare de 45 de miliarde de dolari, pe lângă achiziţiile de „mortgage-backed bonds” în valoare de 40 de miliarde de dolari pe care le face lunar începând din septembrie.

De asemenea, factorii de decizie de la Fed au promis că vor continua să menţină dobânda de referinţă la un nivel apropiat de zero până când rata şomajului va coborî sub 6,5%. În luna noiembrie rata şomajului în SUA a scăzut până la 7,7% de la 7,9% în luna octombrie, însă scăderea a fost cauzată în mare parte de persoanele care au ieşit de pe piaţa forţei de muncă.

Începând din luna decembrie 2008, Fed a redus dobânda de referinţă la un nivel apropiat de zero şi a cumpărat bonduri în valoare de 2.400 miliarde de dolari în încercarea de a coborî costul creditului şi a stimula relansarea economică. Însă, în pofida măsurilor neconvenţionale, ritmul de creştere al economiei americane rămâne unul modest, cu o creştere anuală a PIB de 2,7% în trimestrul al treilea.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 22°C
IASI 30°C 22°C
CLUJ 24°C 20°C
CONSTANTA 25°C 20°C
CRAIOVA 29°C 24°C
BRASOV 26°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Septembrie 2018, 07:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-09-2018
Deschidere: 8354.33
Maxim: 8418.71
Mimim: 8337.49
Variatie: 0.34%
SNP
0.37
2.78%
FP
0.92
0.55%
SNG
32.70
0.15%
TLV
2.33
0.64%
BRD
13.66
0.58%
TGN
353.00
2.51%
M
26.50
3.79%
SIF4
0.67
2.62%
SIF5
2.13
0.47%
SNN
7.41
0.4%
ARHIVĂ ȘTIRI