Revoltă după o reclamă cu un bărbat pitic nud pe Turnul Chindiei. Clipul afectează imaginea ansamblului istoric, acuză localnicii
Reclama care apare pe site-ul unui lanţ de restaurante din Germania a fost filmată în Dâmboviţa, la Turnul Chindiei.
În ea apare un bărbat pitic, complet dezbrăcat, în timp ce se aruncă în mulţime de pe turn, lucru care i-a scandalizat pe oamenii din oraş.
Cei care au semnat contractul cu firma de publicitate spun că au fost anunţaţi că videoclipul va avea un alt conţinut.
Localnicii cred că autorităţile nu au nicio scuză. Ar fi trebuit să verifice scenariul reclamei, ba chiar să ia parte la filmări şi să se asigure că imaginea Turnului Chindiei nu va fi pătată.
Cei mai tineri sunt de părere că orice reclamă înseamnă publicitate, dar chiar nici ei nu au gustat apariţia personajului principal într-un cadru istoric.
Autorităţile au spus că vor da în judecată firma publicitară din Bucureşti care s-a ocupat de această reclamă.
Turnul Chindiei din vechea cetate a Ţării Româneşti a fost construit în secolul al XV-lea, la cererea domnitorului Vlad Ţepeş. Este un simbol istoric al oraşului şi al întregii ţări.