Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Revizuirea Constituţiei: Zece ONG-uri acuză "netransparenţă şi precipitare" la voturile Comisiei

Zece organizaţii ale societăţiie civile ameninţă cu declanşarea unei campanii pentru un vot negativ la referendumul privind modificarea legii fundamentale, potrivit Mediafax. ONG-urile se declară "îngrijorate" de modul "netransparent şi precipitat" în care se desfăşoară lucrările Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. Iar, Amnesty International consideră discriminatorie definiţia familiei ca uniune bazată pe căsătoria dintre bărbat şi femeie

07 Iunie 2013, 11:51 (actualizat 07 Iunie 2013, 12:09) |
Constituţia României

Zece ONG-uri au trimis, joi, o scrisoare deschisă către Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, pentru a protesta faţă de modul "netransparent şi precipitat" în care parlamentarii votează amendamentele constituţionale, "cu consecinţe grave pentru drepturile cetăţenilor şi calitatea textului fundamental", informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor societăţii civile, în spatele uşilor închise, în câteva zile, membrii Comisiei au rescris Constituţia, iar "din relatările presei reiese faptul că aceştia ignoră amendamente relevante primite din partea societăţii civile (cum ar fi dreptul la bună administrare şi informaţie sau întărirea instituţiei Avocatului Poporului)".

 
În măsura în care Comisia de Revizuire a Constituţiei nu revine la un dialog real cu societatea, luăm în considerare exercitarea tuturor formelor de presiune democratice, inclusiv lansarea unei campanii de vot negativ la referendum
Zece ONG-uri
În graba discuţiilor, susţin ONG-urile, parlamentarii au reuşit să restrângă drepturile cetăţenilor, dintre care amintim dreptul părinţilor de a alege tipul de educaţie religioasă pentru copiii lor sau restrângerea libertăţii de exprimare prin consolidarea pedepsei pentru delictele de presă în Constituţie.

"Credem că obligaţia clasei politice în construirea Constituţiei nu este doar să citească câteva pagini dintr-un raport al Forumului Constituţional, ci să se consulte cu societatea în largul ei, incluzând societatea civilă organizată", spun semnatarii scrisorii.

Reprezentanţii societăţii civile amintesc membrilor Comisiei, pe această cale, că "este în interesul tuturor celor implicaţi să deschidă dezbaterile în cadrul Comisiei şi parlamentarii să lase timp de reacţie, mai ales că raportul Forumului Constituţional înaintat Comisiei este departe de a fi complet".

"Atragem atenţia că pretenţiile electoratului au crescut în ultimii ani, şi că la următoarele alegeri ar putea fi mai greu pentru politicienii din ambele tabere să îşi ascundă eşecul prin discurs negativ. Pe termen scurt, în măsura în care Comisia de Revizuire a Constituţiei nu revine la un dialog real cu societatea, luăm în considerare exercitarea tuturor formelor de presiune democratice, inclusiv lansarea unei campanii de vot negativ la referendum", se arată în scrisoare.

Cele zece ONG-uri sunt: Fundaţia Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), Asociaţia ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei (AW - AMP), Asociaţia Funky Citizens, Asociaţia EPAS, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Asociaţia Mişcarea Civică "Miliţia Spirituală", Asociaţia Civitas?99, Fundaţia Median Research Centre şi Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Preşedintele comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, a afirmat, joi, că s-a decis ca presa să aibă acces permanent la lucrările comisiei, ceea ce va fi asigurat până la finalul dezbaterilor acestui for. El a precizat că totul "se poate înregistra", iar ce se comunică public despre revizuirea Constituţiei analizată la nivelul comisiei parlamentare este o "chestiune de libertate şi de alegere a presei".

Crin Antonescu a mai susţinut că din moment ce şedinţa comisiei este deschisă accesului presei, este posibilă inclusiv participarea reprezentanţilor societăţii civile, pentru a vedea dezbaterile din comisie.

Un referendum pe noua Constituţie va fi organizat după ce textul noii Legi Fundamentale trece de cele două camere ale Parlamentului - comisie şi plen - şi după un control de constituţionalitate al CCR. Dacă Curtea Constituţională decide că modificările aduse Legii fundamentale sunt constituţionale atunci în 30 de zile se va organiza un referendum.

Mai multe informaţii despre etapele modificării Legii Fundamentale găsiţi în articolul "Raportul Forumului Constituţional, finalizat. Cine şi cum vrea revizuirea Legii Fundamentale?"

O altă reacţie pe marginea dezbaterilor din Comisia pentru revizuirea Constituţiei a venit din partea Amnesty International (AI), care se arată îngrijorată de articolul privind definiţia familiei ca uniune bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

 
Drepturile omului, inclusiv dreptul de a întemeia o familie, trebuie respectate în cazul oricui, fără vreo discriminare pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen
Amnesty International
Potrivit expertului Amnesty International Marco Perolini prevederea poate duce la discriminare faţă de partenerii de acelaşi sex sau cei necăsătoriţi.

"Dreptul de a întemeia o familie face parte din drepturile omului protejate de tratate internaţionale la care România este parte, inclusiv Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice. Drepturile omului, inclusiv dreptul de a întemeia o familie, trebuie respectate în cazul oricui, fără vreo discriminare pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen", arată Marco Perolini, potrivit Mediafax.

Expertul mai spune că viaţa de familie reprezintă un concept mult mai larg decât căsătoria. Astfel, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit că acest concept se aplică inclusiv partenerilor de cuplu de acelaşi sex, celor necăsătoriţi sau familiei monoparentale.

"Aproximativa echivalare a noţiunii de familie cu cea de căsătorie este problematică, în special atunci când apare un tratament diferenţiat în funcţie de statutul marital sau orientarea sexuală în alte zone, precum adopţia sau accesul la servicii şi beneficii sociale", mai arată Marco Perolini.

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între "un bărbat şi o femeie", sintagmă care înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii fundamentale.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au ajuns la un acord, joi, în privinţa definirii căsătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie în noua Constituţie, cei doi având poziţii fundamental diferite pe care şi le menţin, votul asupra amendametului deja adoptat urmând a fi reluat, cel mai probabil, la finalul dezbaterilor din Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 33°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 32°C 29°C
CONSTANTA 30°C 29°C
CRAIOVA 30°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 16 Iunie 2019, 06:10
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-06-2019
Deschidere: 8477.19
Maxim: 8532.36
Mimim: 8475.81
Variatie: 0.32%
TLV
2.31
0.43%
SNG
32.00
0%
FP
1.00
0.49%
BRD
11.98
0.84%
SNP
0.38
1.86%
SNN
10.52
1.13%
SIF5
2.10
0%
TBM
0.35
3.19%
EL
10.90
1.4%
CEON
0.35
2.62%
ARHIVĂ ȘTIRI