Revista presei internaționale: Haos la metroul moscovit. Legea junglei în goana după echipamente. SARS-CoV-2 afectează și sistemul nervos central

15 aprilie 2020, 20:56

Haos la metroul moscovit din cauza permiselor electornice obligatorii impuse de primăria capitalei ruse. Moscovsky Komsomolets a surprins cozile de la intrările în subteran care s-au întins pe sute de metri fără nici o urmă de distanțare socială. Moscoviții au stat zeci de minute la coadă în spațiul închis pentru a intra în metroul care îi duce la serviciu, iar riscul de contaminare a fost extrem de mare.

Cotidianul german Der Spiegel scrie că se dă o bătălie planetară pentru echipamentele de protective. Țările bogate supralicitează în defavoarea celor sărace. Asta în timp ce în toate atelierele din lume se cos măști și combinezoane.

Presa ungară anunță că numărul cazurilor confirmate a ajuns la 1579. Până acum, 134 de oameni au murit din cauza COVID 19 în țara vecină.

Celebrul cotidian Wall Street Journal publică mărturiile medicilor din întreaga lume care atrag atenția că noul coronavirus nu atacă doar plămânii. Acum, când numărul persoanelor infectate a depășit 2 milioane în întreaga lume, doctorii spun că SARS-CoV-2 atacă și sistemul nervos central. Așa se explică pierderea mirosului și a gustului sau durerile severe de cap.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite