Revelionul pe stil vechi, sărbătorit și la Chișinău. Tradiții de Anul Nou la Soroca

14 ianuarie 2022, 20:23

Anul Nou pe stil vechi a venit, la Chișinău, în pași de dans. Prinși în hore, oamenii au sărbătorit în Piața Marii Adunări Naționale, alături de artiștii pe care îi iubesc.

Tradițiile sunt și ele păstrate în prima zi a Anului Nou pe stil vechi, când este sărbătorit și Sfântul Vasile.

La Soroca, în nordul Republicii Moldova, copiii merg din casă în casă cu Semănatul. Colindătorii au scurte urări în versuri, despre recoltă, familie, sănătate şi fericire în Noul An. Textele sunt tradiţionale dar multe dintre versuri se înnoiesc sau se adaptează.

La rândul lor, gospodarii sunt darnici. Pentru fiecare urare semănătorii sunt răsplătiți pe măsură.

În mai multe localităţi din Republica Moldova se umblă cu Semănatul de două ori pe an: la 1 ianuarie dar şi astăzi, de Sfântul Vasile pe stil vechi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite