Revelion la poalele munților, mii de turiști cazați în stațiuni

31 decembrie 2018, 16:17

Salba de stațiuni de pe Valea Prahovei atrage ca un magnet turiștii în fiecare vacanță sau sărbătoare. Dar până să ajungă la destinaţie, fiecare își ia porția de stat ore bune în coloană. Ca să nu se mai enerveze, mulți îşi caută ocupaţii, ori se bucură de peisajul frumos. La viteza cu care se deplasau mașinile, un tânăr şi-a făcut selfie, în mers, prin trapa bolidului.

După ce se scapă de trafic, aglomeraţia se mută pe pârtii. Cu sania, pe schiuri sau cu placa de snowboard, turiștii au făcut tot posibilul ca să profite de vremea bună și să aibă un început de minivacanță perfect.

Unii s-au apucat să ia lecții de schi.

Cu câteva ore înainte de Revelion, pensiunile de pe Valea Prahovei încă își primeau oaspeții. Locurile au fost rezervate din timp. La Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal, cele mai căutate pensiuni au fost cele de lângă pârtiile de schi. Gradul de ocupare în toată zona este acum de peste 90 la sută.

Cei mai mulți turiști vor petrece Revelionul în restaurantele din pensiuni și hoteluri. Primăriile au pregătit un spectacol de focuri de artificii, pentru a marca trecerea dintre ani în mod festiv.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă