Revelion la tarife de neegalat în Serbia, unde sute de români au fost atraşi cu oferte incredibile. Hotelurile şi restaurantele din Kladovo vor fi neîncăpătoare în noaptea dintre ani, iar peste 90% dintre oaspeţi sunt din România. Tarifele pentru 3 nopţi de cazare şi masă festivă pleacă de la 120 de euro şi ajung până la 180.
La un hotel de trei stele toate camerele au fost ocupate. Cei care vor să petreacă în noaptea de Revelion își mai pot rezerva un loc la masă.
Pentru noaptea dintre ani gazdele au pregătit o petrecere cu bufet suedez. Într-o încăpere de mai bine de 100 de metri pătraţi vor fi mese pline cu zeci de feluri de mâncare.
La o altă pensiune prețul pentru sejurul de Revelion este de 120 de euro, din care jumătate este doar masa.
În stațiunile de la munte din Serbia ofertele pleacă de la 400 de euro de persoană, însă există și posibilitatea de a schia.