Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din statele membre UE la București, în perioada 6-8 februarie

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în perioada 6-8 februarie 2019, va avea loc reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului. TVR este official broadcaster al evenimentului, iar imaginile transmise de Televiziunea Română vor fi preluate de zeci de canale TV şi site-uri din toată Europa.

05 Februarie 2019, 13:16 (actualizat 05 Februarie 2019, 13:20) |
Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din statele membre UE la București

Evenimentul va fi prezidat de ministrul român al afacerilor interne, Carmen Dan, pentru secțiunea de afaceri interne, respectiv de ministrul român al justiției, Tudorel Toader, pentru secțiunea de justiție.

La reuniune vor participa miniștrii de justiție și afaceri interne din Statele Membre ale Uniunii Europene,Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Julian King,comisarul european pentru securitate internă, Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, protecția consumatorului și egalitate de gen, Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului,Claude Moraes, președintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Pavel Svoboda, președintele Comisiei JURI din Parlamentul European, Ladislav Hamran, președintele Eurojust, Catherine De Bolle, directorul executiv al Europol, Fabrice Leggeri, directorul Frontex, Michael O’Flaherty, directorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Tiina Astola, director general pentru justiție și consumatori în cadrul Comisiei Europene, Christine Roger, director general pentru justiție și afaceri interne în cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, precum și alți oficiali din cadrul unor agenții europene.

Evenimentul va debuta în seara zilei de 6 februarie 2019, cu un cocktail de bun-venit pentru membrii delegațiilor de pe componenta de afaceri interne.

Joi, 7 februarie 2019, miniștrii de interne din Statele Membre se vor reuni la Palatul Parlamentului pentru a discuta subiecte ce țin de prevenirea și combaterea terorismului, cooperare polițienească, spațiul  Schengen, migrație și azil.

Vineri, 8 februarie 2019, miniștrii de justiție din Statele Membre vor discuta la Palatul Parlamentului, despre dezvoltarea cooperării judiciare în materie civilă și comercială între Statele Membre ale Uniunii Europene, colectarea dovezilor electronice în materie penală și viitorul cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană.

AGENDA DISCUȚIILOR:

Componenta Afaceri Interne

Terorism

Preşedinţia română va urmări intensificarea cooperării şi a schimbului de bune practici între Statele Membre în prevenirea și combaterea terorismului. Cu ocazia reuniunii de la București, va avea loc un schimb de opinii cu privire la constatările și recomandările Comisiei Speciale privind Terorismul a Parlamentului European, în contextul eforturilor de explorare a celor mai bune modalități de abordare a acestei amenințări la adresa securității cetățenilor noștri.

Cooperare polițienească

În epoca digitalizării, nevoia de inovare și cooperare este mai puternică decât oricând. Amenințări din ce în ce mai neconvenționale, cum ar fi criminalitatea cibernetică, crima organizată pe scară largă și terorismul sunt de actualitate în zilele noastre. Pentru a ține pasul cu dinamica mediului infracțional, toate autoritățile de aplicare a legii ar trebui să recunoască, să înțeleagă și să folosească datele digitale în activitățile polițienești de zi cu zi.

În cadrul reuniunii, ne dorim să acordăm prioritate schimbului de cunoștințe și experiență în domeniul datelor digitale.

Schengen

În ultimul deceniu, conflictele din diferitele regiuni ale lumii sau din vecinătatea UE și creșterea amenințării teroriste au declanșat provocări pentru securitatea internă a UE și managementul frontierelor externe ale UE și au determinat unele State Membre să recurgă la reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, punând sub semnul întrebării buna funcționare a spațiului Schengen de liberă circulație. Reuniunea informală de la București ne va da ocazia să abordăm aspecte ce vizează măsurile pe termen scurt și mediu pe care Statele Membre le consideră necesare pentru a restabili funcționarea spațiului Schengen. Totodată, modalitățile prin care putem asigura o mai mare coerență între politicile și instrumentele care definesc spațiul Schengen se vor afla pe agenda de discuții aferentă reuniunii.

În paralel cu implementarea mecanismelor care oferă un plus de securitate, se are în vedere oportunitatea abordării miniștrilor asupra modalităților privind consolidarea spațiului Schengen.

Migrație și azil

Președinția română va continua discuțiile pentru identificarea unor soluții consensuale în domeniul migrației. În cadrul eforturilor de reducere a fluxurilor de migrație ilegală către UE, dimensiunea externă a migrației și cooperarea cu țările terțe reprezintă o prioritate.

Componenta justiție

Modalități de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă și comercială

Principalul obiectiv al acestei sesiuni de lucru constă în demararea unui proces de reflecție cu privire la viitorul cooperării judiciare în materie civilă și comercială în UE după 2019, având în vedere amploarea acquis-ului și în contextul încheierii actualei legislaturi a Parlamentului European în mai 2019, precum și sfârșitul mandatului actualei Comisii Europene în octombrie 2019.

Obținerea probelor electronice în materie penală – protejarea persoanelor în spațiul cibernetic printr-un răspuns eficient al justiției penale, cu respectarea cerințelor statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului

Criminalitatea informatică și obținerea probelor electronice ridică provocări de o complexitate fără precedent pentru justiția penală. Adesea, probele necesare sunt deținute de furnizori multinaționali care oferă servicii într-un anumit stat membru, au sediul în altă jurisdicție, iar datele sunt stocate într-un stat terț. Reuniunea informală a miniștrilor justiției va oferi oportunitatea unui schimb de opinii și o creștere a gradului de conștientizare la nivel național (inclusiv în sectorul privat și în cadrul societății civile), respectiv la nivelul UE, a soluțiilor propuse și a garanțiilor procesuale prevăzute, inclusiv în ceea ce privește necesitatea, proporționalitatea, căile de atac și cerințele privind protejarea datelor personale.

De asemenea, va avea loc un prim schimb de opinii privind viitoare acorduri internaționale în materie.

Viitorul cooperării judiciare în materie penală în cadrul spațiului judiciar comun al Uniunii Europene

În prezent, UE dispune de un cadru juridic solid și cuprinzător în domeniul cooperării judiciare în materie penală, instrumentele juridice care pun în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești reprezentând nucleul acestui cadru legislativ.

La această reuniune ministerială informală, va fi demarat un proces de reflecție asupra acestei tematici, miniștrii fiind invitați să împărtășească punctul lor de vedere cu privire la unele evoluții strategice posibile în domeniul cooperării judiciare UE în materie penală.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ROMANIA2019EU
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 6°C
IASI 3°C 9°C
CLUJ 0°C 4°C
CONSTANTA -2°C 4°C
CRAIOVA 2°C 4°C
BRASOV -3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Februarie 2019, 06:10
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7759.22
Variatie: -1.13%
TLV
1.91
2.39%
BRD
12.10
2.28%
SNG
31.60
1.56%
FP
0.89
0.22%
SIF1
2.20
0.46%
SNN
9.33
0.97%
TGN
341.00
0.58%
SIF3
0.25
1.4%
SNP
0.34
1.43%
SIF5
2.04
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI