Reuniunea extremiștilor la Sofia. Partidele de extrema dreaptă vor o nouă politică europeană
Sunt reprezentate la Sofia partide europene care se opun imigrației, globalizării și integrării europene în dauna estompării rolului statelor.
La întâlnire a participat și Marine Le Pen, liderul Partidului Național Francez, invitată de Veselin Mareshki, liderul partidului ultranationalist Volia, Voința, și vicepreședinte al Parlamentului bulgar.
Veselin Mareshki, liderul partidului Volia: „Anul viitor, în mai, Europa trebuie să aleagă un drum nou dacă vrea să reziste. Naţiunile şi-au pierdut identitatea, se supun regulilor UE, nu există securitate pentru cetăţenii europeni, deoarece porţile sunt larg deschise pentru oameni cu anumite obiceiuri şi un alt mod de a gândi. O astfel de gândire nu se potriveşte cu valorile noastre, cu stabilitatea economică în Europa”.
Marine Le Pen, liderul Partidului Național Francez: „Noi credem că naţiunile sunt cele care vor salva Europa şi vor reface ideea de Europa, vor da statelor europene bucuria legitimă de a vorbi în termeni de egalitate”.
Reuniunea s-a desfășurat sub deviza „Mișcarea pentru o Europă a Națiunilor și Libertății”, nume purtat și de grupul de extremă dreapta din Parlamentul European.
Mișcarea este susținuta de partide ca Vlaams Belang, din Belgia, Liga Nordului din Italia sau Alternativa pentru Germania.