Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române are ca temă “O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României”

Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate participă la Bucureşti, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

29 August 2017, 09:24 (actualizat 29 August 2017, 19:32) |
Reuniunea anuală a diplomației române
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Magdalena Moreh, direct
Mizele politicii externe a României nu sunt puține. Agenda europeană, în primul rând, și la acest punct este prioritară pregătirea șefiei semestriale a UE pe care România o va asigura în prima jumătate a lui 2018, apoi buna vecinătate, securitatea, apărarea și nu în ultimul rând, dezvoltarea economică prin contribuția diplomaților. Diplomații au un rol esențial în creșterea economică a țării. Mai toți vorbitorii din prima parte a conferinței Reuniunii Diplomaților s-au concentrat pe această idee: aportul diplomaților la creșterea economică este esențial, pentru că diplomații pot să deschidă piețe, pot să ajute oamenii de afaceri care vor să pătrundă pe anumite piețe.

În deschidere au fost invitați președinții celor două Camere ale Parlamentului.  Dacă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a avut un discurs cu multe referințe istorice, cu citate din filozofi și într-un ton mai contemplativ, președintele Camerei, Liviu Dragnea, a fost mult mai pragmatic. El a spus că nu își permite să le dea sfaturi diplomaților, pentru că fac parte din elita României, însă îi roagă să contribuie mai mult, să pună umărul la relansarea economică a României, alături de Guvern și de Parlament, pentru că, spunea Liviu Dragnea, diplomații sunt avocații produselor românești, a transmis pentru Telejurnal, Magdalena Moreh.

VIDEO
Liviu Dragnea, declarație
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,  a declarat în cadrul reuniunii că toate domeniile în care sunt decalaje reprezintă o prioritate pentru țara noastră. "Romania a fost scoasă un timp din circuit iar viteza ei de recuperare este mai lentă", a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, în perioada 29 august - 1 septembrie 2017, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR), cu tema “O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României”, care îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate, fiind “un prilej de evaluare a îndeplinirii obiectivelor de politică externă şi de stabilire a liniilor strategice viitoare de acţiune ale diplomaţiei române”.

În cadrul dezbaterilor, accentele vor fi puse asupra unei evaluări a realizărilor și a ceea ce trebuie făcut în continuare, din perspectiva obiectivelor prioritare ale României într-o gamă largă de dosare de interes, între care: agenda europeană, securitatea și apărarea, buna vecinătate, aportul diplomației la dezvoltarea României, candidatura României la un loc de membru nepermanent în CS ONU și, în plan strategic mai larg, conduita activă în organizațiile internaționale și în promovarea diferitelor teme și componente ale unui multilateralism eficient.

La ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi prezenți, în calitate de invitați speciali ai ministrului afacerilor externe, ministrul afacerilor externe al Republicii Arabe Egipt, Sameh Hassan Shoukry, ministrul afacerilor externe al Marelui Ducat de Luxemburg, Jean Asselborn, şi ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.

În cadrul diferitelor segmente ale evenimentului, alături de șefii misiunilor diplomatice, vor participa membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale,  reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai mediului de afaceri și ai mediului academic, precum și înalți responsabili din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și diplomați români deveniți înalți oficiali în cadrul organizațiilor internaționale.

Programul include, totodată, primirea șefilor misiunilor diplomatice ale României de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, se arată în comunicatul MAE.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI