Reuniune NATO la Bruxelles. Descurajarea Rusiei, una dintre temele principale de discuție

7 iunie 2018, 10:08

Unul dintre subiectele importante, care nu lipsește de la niciuna dintre reuninile ministeriale ale aliaților este descurajarea Federației Ruse pe flancul estic.

După consolidarea prezenței în zonă atât pe uscat, în aer, cât și la Marea Neagră, Alianța Nord-Atlantică trece la nivelul următor și transformă lanțul de comandă într-unul eficient și coerent.

Principalele beneficiare ale acestor modificări vor fi țările din est, printre care și România.

Jens Stoltenberg, secretar general NATO: Mă aştept să convenim asupra iniţiativei NATO Readiness, aşa numită, cei patru treizeci. Aceasta prevede ca, până în 2020, să avem 30 de batalioane mecanizate, 30 escadrile aeriene şi 30 de nave de luptă care să poata fi desfăşurate în 30 de zile sau mai puţin. NU este vorba despre noi forțe, ci despre coordonarea de aşa manieră, încât să fie pregătite cele existente„.

Pe lângă cei patru 30 pe flancul estic, Alianța Nord-Atlantică își consolidează și poziția în sud, prin elaborarea unui cadru strategic prin care să participe cu echipe mobile de instruire în zone în care amenințarea teroristă este persistentă, precum Irak.

În aceste zone, NATO se va coordona cu Uniunea Europeană, deja prezentă în țările vizate. Toate măsurile convenite la întâlnirea ministerială urmează să fie adoptate la cel mai înalt nivel de catre aliați la summitul din luna iulie, care va avea loc în capitala Belgiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă