Reuniune a Consiliului Afaceri Generale al UE. Audiere privind posibile încălcări în domeniul democrației în Ungaria și discuții privind viitorul Europei

Consiliul Afaceri Generale al UE
Consiliul Afaceri Generale al UE
23 mai 2022, 08:16

Consiliul va desfăşura un schimb de opinii cu privire la proiectul de concluzii care urmează să fie adoptat în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 30-31 mai 2022. De asemenea, se va finaliza proiectul adnotat de ordine de zi a reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie 2022.

Consiliul va desfăşura o audiere privind Ungaria în cadrul procedurii de la articolul 7 alineatul (1) din Tratatul Uniunii Europene (TUE). Potrivit art. 7 din TUE, la propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate să constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă de către un stat membru a unor valori precum demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului, pluralismul, nediscriminarea etc. Consiliul audiază statul membru în cauză şi îi poate adresa recomandări. Apoi verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile. În cazul în care s-au constatat încălcări ale valorilor UE, enumerate mai sus, Consiliul poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru, scrie https://eur-lex.europa.eu/.

Parlamentul European a adoptat, la 5 mai 2022, Rezoluţia referitoare la audierile în curs, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din TUE în ceea ce priveşte Polonia şi Ungaria, în care consideră că audierile ar trebui organizate cu o frecvenţă adecvată şi salută reluarea de către Preşedinţia franceză a audierilor privind ambele proceduri. Rezoluţia constată, totuşi, cu îngrijorare că, în pofida solicitărilor repetate ale Parlamentului, audierile nu au fost organizate în mod regulat şi îndeamnă viitoarele preşedinţii să organizeze audierile cel puţin o dată pentru fiecare preşedinţie.

De asemenea, în rezoluţia PE din 5 mai, PE invită miniştrii din cadrul Consiliului Afaceri Generale să ţină seama pe deplin de constatările Comisiei în cadrul audierii privind Ungaria, din data de 23 mai, subliniind că observaţiile Comisiei ar trebui să constituie motive suficiente astfel încât Consiliul să adopte recomandări în cadrul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din TUE, conform https://www.europarl.europa.eu/.

Concret, PE acuză cele două state de încălcări în domeniul democraţiei, al statului de drept şi al drepturilor fundamentale, în special în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar, libertatea mass-mediei, atacurile împotriva actorilor societăţii civile şi deteriorarea în continuare a drepturilor persoanelor LGBTIQ + şi a drepturilor femeilor, precum şi presupusa utilizare a programului spyware Pegasus, mai scrie sursa citată.

Conform hhttps://www.europarl.europa.eu/, Parlamentul European a declanşat procedura articolului 7 pentru Ungaria în septembrie 2018. Cu toate acestea, statele membre au evitat să voteze pentru a determina dacă există „un risc clar de încălcare gravă” a valorilor comune ale UE, următorul pas în cadrul procedurii, conform articolului 7. Consiliul a organizat audieri cu autorităţile din ambele ţări (Polonia şi Ungaria) în mai multe rânduri.

Un alt subiect luat în discuţie la 23 mai este informarea referitoare la Conferinţa privind viitorul Europei. Dezbaterile în cadrul Conferinţei au durat un an şi au avut ca scop colectarea, de către instituţiile europene, a unor propuneri de la cetăţeni privind modul în care ar trebui să arate Uniunea în viitor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă