Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TVRNEWS

Retrospectiva TVRnews: Noi guverne la Sofia şi Chişinău, prima căsătorie gay în Franţa

Guverne noi în Bulgaria şi Republica Moldova, guvernul de la Bucureşti a reziliat contractul cu firma americană Bechtel, scăpăm de procedura de deficit excesiv, agresorul militarului francez, înjunghiat săptămâna trecută la Paris, a fost arestat, Uniunea Europeana a ridicat embargoul asupra armelor livrate rebelilor sirieni - sunt câteva dintre cele mai importante subiecte ale săptămânii, la Retrospectiva TVR News, prezentată de Loara Ştefănescu.

01 Iunie 2013, 17:14 |

VIDEO
Retrospectiva TVRnews
Nou guvern la Sofia

După luni de criză, Bulgaria are un nou guvern, format din tehnocraţi şi politicieni. Acesta a fost învestit miercuri în parlamentul de la Sofia şi este condus de  economistul Plamen Oreşarski. Noul premier a promis să lupte împotriva sărăciei şi "dezintegrării societăţii".

Votul din Parlamentul bulgar pune capăt unei incertitudini politice în care s-a aflat cea mai săracă tara din UE dupa alegerile de luna trecuta.

Premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski, a format un Guvern de experţi şi politicieni, în principal de stânga. Executivul are 17 portofolii, iar 11 dintre miniştri sunt profesori şi doctori în ştiinţe. El a promis că va aplica măsuri sociale, va crea un mediu favorabil investiţiilor străine şi se va apleca asupra problemelor minorităţilor.

Nominalizarea fostei reprezentante a Comisiei Europene, Zinaida Zlatanova, ca vicepremier şi ministru al Justitiei, arata un efort de a ţine cont de criticile Bruxelles-ului legate de ineficienţa justiţiei bulgare în privinta combaterii coruptiei, noteaza france presse.

Republica Moldova are un nou guvern

Un nou guvern si la Chisinau. Cabinetul condus de premierul Iurie Leanca, fost ministru de externe, a primit votul de încredere al parlamentului.

Pe ultima sută de metri, s-a format o nouă majoritate. Se numeşte Coaliţia Pro-Europeană şi este a treia alianţă de guvernare de la Chişinău, în mai puţin de 4 ani.

Deciziile legislativului au pus capăt unei crize politice de câteva luni. Opoziţia comunistă a părăsit sedinţa parlamentului înaintea votului.

Principala sarcină a guvernului va fi asigurarea integrării de facto a Republicii Moldova în spaţiul politic şi economic european. Între obiectivele asumate -pe locul doi -se află probleme de natură economico-financiară, cum ar fi crearea locurilor de muncă şi promovarea exporturilor.

Guvernul român a reziliat contractul cu Bechtel

La Bucuresti, guvernul a anuntat rezilierea contractului cu firma americana Bechtel privind construirea autostrazii Transilvania. Bechtel a încasat aproape 1 miliard si jumatate de euro, dar a finalizat doar tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, lung de 52 de kilometri, din cei peste 400 proiectaţi.

România va plăti penalităţi de 37.200.000 de euro.

Înaintea emiterii comunicatului oficial al executivului, premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Sova s-au întâlnit, la sediul guvernului, cu reprezentanţi ai Ambasadei SUA.

Instabilitatea politică şi alte dificultăţi ale guvernării din fosta zonă de dominaţie sovietică pare să producă stimulente pozitive la Moscova- angajată într-o permanentă campanie de critici la adresa noilor democraţii din spatiul geopolitic al Mării Negre. În ultimele luni, ţinta predilectă a criticilor a constituit-o Scutul Antirachetă, în construcţie în această zonă.

Un comisar acuză

Reacţie rapidă la Bucureşti, faţă de aprecierile comisarului Günther Oettinger, care susţine că Romania, alãturi de Bulgaria si Italia, este o ţară „aproape neguvernabilã". Chiar dacã ulterior s-a revenit cu precizarea că invocarea numelui Italiei ar fi fost o greşeală, atacul la adresa României a trezit numeroase comentarii şi reacţii.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a declarat profund surprins şi aşteaptă explicaţii oficiale, publice şi convingătoare, înainte de a face orice alte comentarii -  se precizează într-un comunicat al MAE.

Reacţiile premierului Victor Ponta la declaraţiile politicianului german însărcinat cu politica Uniunii Europene în domeniul energiei - nu s-au lăsat mult aşteptate.

Am scăpat de procedura de deficit excesiv

De la Bruxelles, veşti bune pentru România, dar şi o serie de îngrijorări şi recomandări. Scăpăm de procedura de deficit excesiv, acel mecanism prin care Comisia Europeană supraveghează şi poate chiar sancţiona ţările membre care au un deficit peste limita admisă.

În acelaşi timp însă, Comisia atrage atenţia că în România administraţia publică e incoerentă. Are mai multe informaţii corespondentul TVR la Bruxelles, Magdalena Moreh.

Problemele Europei

Persistenţa crizei economice în spaţiul Uniunii Europene rămâne una dintre principalele surse de încordare a vieţii politice de pe continent. I se adaugă problematica riscurilor pe care le generează conflictul sângeros din Siria, criminalitatea cibernetică şi alte fenomene negative ce afectează securitatea comunităţilor.

Colegii noştri de la Euronews au încercat să ia pulsul realităţii în aceste domenii.

UE a ridicat embargoul asupra armelor livrate rebelilor sirieni

După mai multe luni de dezbateri, Uniunea Europeană a decis să ridice embargoul asupra armelor livrate rebelilor sirieni. Decizia satisface Marea Britanie şi Siria, singurele ţări europene care cereau posibilitatea livrării de arme forţelor opozitiei moderate.

Deşi oficialii Uniunii Europene subliniază că, eventuala furnizare a armelor nu va începe decât după conferinţa internaţională de la Geneva din iunie, Parisul şi Londra nu exclud - cel puţin la nivelul declaraţiilor - să acţioneze înainte.

Creşte consumul drogurilor de sinteză în Europa

Mai puţină heroină, mai multe amfetamine şi ecstasy: consumul de droguri de sinteza este în creştere în Europa. În ediţia 2013 a raportului privind tendinţele fenomenului, Observatorul European al drogurilor descrie schimbările fundamentale care marchează piaţa drogurilor.

Spălare de fonduri pe internet

Justiţia americană i-a inculpat în mod oficial pe responsabilii site-ului de plăţi electronice Liberty Reserve. Supranumită "placa turnantă a criminalităţii cibernetice mondiale", această adevărată bancă a pieţei negre a spălat în 7 ani circa 6 miliarde de dolari.

VIDEO
Retrospectiva TVRnews prezentată de Loara Ştefănescu
Spania: Ţeapa acţiunilor preferenţiale

Bankia - conglomeratul bancar spaniol creat în 2010, în încercarea de a depăşi efectele crizei din Peninsula Iberică - a suferit o cădere puternică la bursă, la începutul săptămânii, după ce au fost lansate pe piaţă acţiuni în valoare de 15 miliarde de euro.

Cei mai afectaţi sunt foştii proprietari de acţiuni preferenţiale, care au fost păcăliţi să-şi blocheze economiile de-o viaţă într-un produs financiar foarte complex.

Franţa: Agresorul militarul înjunghiat, arestat

Agresorul militarului francez, înjunghiat săptămâna trecută la Paris, a fost arestat. Tânărul are 22 de ani, este cetăţean francez şi se convertise recent la islamism.

Procurorii susţin că nu există niciun dubiu că a acţionat în numele religiei sale.

Arestarea suspectului a fost posibilă datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Militarul francez a scăpat cu viaţă, dar este extrem de traumatizat.

Proteste în Marea Britanie

Proteste anti-islamice au fost organizate în Marea Britanie, după crima de săptămâna trecută, din Londra.

O mie de susţinători ai extremei drepte au participat la o manifestaţie din capitala britanică şi alte două mii la un protest din Newcastle. Un militar englez a fost omorât în plină stradă saptamana trecuta de doi bărbaţi, care spuneau că vor să răzbune violenţele din ţările musulmane. Unul dintre suspecţi, în vârstă de 22 de ani, a fost pus oficial sub acuzare. Cel de-al doilea este într-un centru medical, sub pază armată.

Amândoi au fost răniţi de gloanţele poliţiştilor, chiar la locul asasinatului.

Cu ochii pe Afganistan

Rusia este îngrijorată de ce se va întâmpla în Afganistan după retragerea forţelor internaţionale. Nu întâmplător, reuniunea informală de la Biskek a Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă s-a axat pe analiza diferitelor scenarii privind viitorul Afganistanului.

Armenia, Belarus, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan - ţările membre ale Organizatiei -au adoptat o serie de măsuri menite să reducă riscul extinderii fenomenului terorist în Asia Centrală. Are amănunte corespondentul nostru în Federaţia Rusă, Liviu Iurea.

Summit anulat în Macedonia

Preşedintele Macedoniei a anulat reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est, care trebuia să aibă loc la Ohrid pe 1 si 2 iunie. "Din păcate, vechile prejudecăţi şi complexe balcanice au reînviat în ajunul summitului şi nu voi permite ca preţul să fie plătit de Macedonia", a declarat preşedintele acestei ţări.

Albania şi Croaţia declinaseră participarea la summit din cauza deciziei Macedoniei de a nu-l invita pe preşedintele Kosovo. Anterior, Macedonia a anunţat că nu poate face acest lucru, întrucât s-au împotrivit câteva ţări, printre care şi Serbia, care s-a referit la participarea statelor suverane şi recunoscute.

Priştina a acuzat Belgradul că încalcă Acordul de la Bruxelles, semnat în aprilie, ceea ce Serbia a respins imediat. Oficialii europeni au apreciat că acordul tehnic nu a fost încălcat, dar cooperarea regională presupune participarea tuturor.

Franţa: Vincent şi Bruno au devenit soţ şi soţ

În Franţa s-a oficiat prima căsătorie între persoane de acelaşi sex. Ceremonia a fost urmărită cu interes de ziarişti, dar a continuat să fie dezaprobată de mii de francezi.

Vincent Austin şi Bruno Boileau, s-au căsătorit în oraşul Montpellier din sudul Franţei. La ceremonie, prima de acest fel după legalizarea uniunilor homosexuale, s-a desfasurat in prezenţa a peste 600 de invitaţi, printre care si purtatorul de cuvânt al guvernului de la Paris. Acesta a declarat că a participat in calitate de persoana privata. Primarul socialist din Montpellier i-a pronunţat pe cei doi barbati "soţ şi soţ" sub ochii a peste 150 de reprezentanti ai presei. Este prima casatorie intre persoane de acelasi sex dupa ce pe 18 mai presedintele Francois Holland a semnat legea care permite aceste uniuni.

Iniţiativa a fost aspru contestată şi a generate unele dintre cele mai mari proteste din istoria recenta a Frantei.

Papa Francisc: Şi ateii pot fi mântuiţi dacă fac fapte bune

Şi ateii pot fi mântuiţi de Isus, trebuie însă să facă bine. Acesta este mesajul Papei Francisc.

O luare de poziţie suprinzătoare, comparativ cu predecesorul său, dar care - spun analiştii - este esenţa mesajului bisericii: şi anume că se adresează tuturor, chiar şi celor necredincioşi.

Un rus, un american şi un italian pe Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă Soiuz cu echipaj internaţional la bord, format din trei cosmonauţi, care a decolat de pe cosmodromul Baikonur, s-a cuplat cu Staţia Spaţială Internaţională.

Din echipaj fac parte un rus, un american şi un italian, care îşi vor petrece următoarele cinci luni la bordul Staţiei alături de ceilalţi trei astronauţi care sunt în spaţiu din luna martie.

Cuplarea s-a făcut după şase ore de zbor, în timp ce înainte, călătoria dura două zile.

Economia de timp a fost posibilă datorită unor îmbunătăţiri tehnologice aduse sistemelor capsulei. Cosmonauţii vor efectua peste 100 de experimente şi vor face 5 ieşiri în spaţiu.

Un român conduce SportAccord

Revenim pe pământ, unde globalizarea creează noi provocări şi oportunităţi. Recent, organizația sportivă mondială "SportAccord" - o replică mai cuprinzătoare la Comitetul Olimpic Internaţional, a ales în fruntea sa un român - Marius Vizer, președinte al Federației Internaționale de Judo.

"SportAccord" a fost înfiinţată oficial în anul 1976 sub numele de Asociaţia Generală a Federaţiilor Sportive internaţionale, cuprinzând atât sporturi olimpice cât şi neolimpice. Noua organizaţie, cu rădăcini istorice încă din anul 1921, şi-a dobândit actualul nume în 2009, la convenţia de la Denver.

"SportAccord" reunește sub egida sa 107 federații sportive, iar noul preşedinte a câştigat alegerile cu un program reformator ambiţios.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 18°C 11°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Aprilie 2019, 13:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-04-2019
Deschidere: 8351.3
Maxim: 8383.38
Mimim: 8348.39
Variatie: 0.1%
TLV
2.19
0.23%
FP
0.96
0%
SNP
0.37
0.82%
SNN
10.76
1.66%
BRD
13.72
0%
SNG
33.55
0.15%
TGN
350.00
0%
EL
11.00
0%
DIGI
24.40
2.41%
SIF5
2.09
1.43%
ARHIVĂ ȘTIRI