Restricții în orașul Vatra Dornei și în comuna Cacica, Suceava, din cauza înmulțirii cazurilor de coronavirus

Vatra Dornei
Vatra Dornei
12 octombrie 2020, 17:16

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis să introducă restricții în orașul Vatra Dornei și în comuna Cacica. Acestea vor intra în vigoare începând de marți.

Astfel, în localitățile menționate vor fi închise toate restaurantele și cafenelele. Excepție vor face restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, care vor fi deschise pentru clienți acestor locuri de cazare.

De asemenea, au fost interzise toate spectacolele, iar purtarea măștii va fi obligatorie în jurul unităților școlare.

„În intervalul orar 07:45 – 20:30, de luni până vineri, în toate spațiile publice deschise aflate pe o rază de 50 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ din municipiul Vatra Dornei și comuna Cacica, purtarea mijloacelor individuale de protecție (mască de protecție etc.) este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani”, scrie în decizia anunțată de Prefectura Suceava.

În ședința de luni s-a decis şi modificarea scenariului de funcţionare pentru unităţi de învăţământ din 3 localităţi ale judeţului – Suceava, Fundu Moldovei şi Todireşti. Astfel, vor funcţiona în scenariul roşu Şcoala Gimnazială „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei şi Şcoala Gimnazială din Todireşti, în ambele localități incidenţa cazurilor de infectare fiind mai mare de 3, dar şi la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, unde s-au înregistrat 9 cazuri pozitive.

Conform statisticii, în Vatra Dornei rata de infectări este de 1,57 la mia de locuitori. În Cacica, rata de infectări la mia de locuitori este 1.84.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite