Restaurarea parcului Cișmigiu, contestată. Organizațiile civice se opun proiectului propus de Primăria Capitalei

4 august 2019, 20:58

Membrii grupului de inițiativă civică „Cişmigiu” și-au întins păturile pe peluza de la intrarea principală, care, potrivit proiectului, ar urma să dispară pentru a face loc unei alei pietruite extinse.

Parcul Cișmigiu este monument istoric. A devenit grădină publică în anul 1830, printr-o decizie a generalului Kiseleff. De atunci a trecut prin foarte multe transformări. În următorii 3 ani, ar urma să fie restaurat cu aproximativ 10 milioane de euro, după planuri deja aprobate de Consiliul General.

Schimbările propuse în proiectul votat sunt contestate de activiști de mediu, dar și de locatarii din zonă.  Toți susțin că decizia finală ar trebui luată în urma unei consultări publice.

Şi consilierii USR s-au opus proiectului.

Un grup de peisagiști a început măsurarea și înregistrarea copacilor din Cișmigiu, mulți exemplare rare. Informațiile apar într-o aplicație care calculează eco-beneficiile: puterea de absorbție a prafului, reținerea  apei de ploaie și zona de umbrire.

Reprezentanții Primăriei cred că proiectul a fost interpretat greșit.

Marius Albișor, directorul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București: „Nu se va tăia niciun copac sănătos, se vor tăia doar copaci bolnavi, parazitari. (…) În momentul de față avem 60 de arbori în declin biologic, care sunt în curs de avizare defrișarea lor”.

La cum arată acum, Parcul Cișmigiu are nevoie de o restaurare urgentă. Podurile sunt în paragină, gardurile stau să cadă, iar vegetația este neîntreținută. În zona meselor pentru şah am găsit mizerie și un miros greu de la toalete.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite