Restaurantele și cafenelele din județul Vâlcea se redeschid. Numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut

Restaurant
Restaurant
29 decembrie 2020, 09:04

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea, citat de Mediafax, incidența cazurilor de Covid-19 în județ a scăzut sub 3/1000 de locuitori, ceea ce va duce la o relaxare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea bolii.

Astfel, activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. De asemenea, sunt valabile aceleași reguli în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. În cazul acestor operatori economici, programul de funcționare este în intervalul orar 05:00 – 21:00.

Totodată, vor fi permise, în limita a 30% din capacitate, activitățile din cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole din tot județul. În ceea ce privește organizarea și desfășurarea de reuniuni și petreceri cu prilejul sărbătorilor sau aniversărilor, potrivit hotărârii adoptate, acestea sunt în continuare interzise în toate spațiile publice sau private deschise și închise.

De asemenea, rămân în vigoare măsurile privind obligativitatea purtării măștii de protecției atât în spațiile deschise cât și în cele închise și interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23:00 – 05:00. Conform Prefecturii Vâlcea, modificarea restricțiilor intră în vigoare marți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite