Responsabili de siguranţa copiilor. Părinții au obligația de a-i însoți pe copii la școală și de a-i lua după ore

23 septembrie 2019, 21:20

Este un tablou binecunoscut în fața fiecărei școli sau grădinițe, la sfârșitul orelor de curs: bunici sau bone, persoane cunoscute de educatori și învățători, vin în locul părinților aflați la muncă pentru a-i lua acasă pe cei mici. Toți spun că vor să-i știe pe copii în siguranță.

Unele unități de învățământ au mers mai departe și au elaborat regulamente interne legate de preluarea lor. Dacă nu pot să-și ducă sau să-și ia copilul de la școală, părinții sunt obligați să găsească o persoană de încredere care să-i înlocuiască.

Elevii de gimnaziu sunt considerați mai responsabili, iar siguranța lor până la școală și după încheierea orelor ține mai mult de sfaturile și de educația primite în familie.

Dacă parintii nu asigură însoțirea copiilor la și de la școală, iar aceștia ajung victime ale unor incidente, părinții răspund în fața autorităților și, în funcție de gravitatea faptei, poate fi sesizată Direcția de Protecție a Copilului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite