Responsabila cu drepturile omului pe lângă Parlamentul ucrainean, destituită din cauza lipsei de rezultate

Liudmila Denisova
Liudmila Denisova
31 mai 2022, 19:41

Rada Supremă (Parlamentul ucrainean) a votat pentru destituirea Liudmilei Denisova, membră a partidului de opoziţie „Frontul Popular” şi numită în acest post în martie 2018.

Pavlo Frolov, deputat al partidului preşedintelui Volodimir Zelenski, i-a reproşat Liudmilei Denisova că a publicat „numeroase detalii asupra crimelor sexuale şi violurilor de copii” în teritoriile ocupate, (detalii) pe care ea „nu putea să le demonstreze”, ceea ce, potrivit lui, a deturnat atenţia mass-media internaţionale de la „nevoile reale” ale Ucrainei.

De asemenea, deputatul a acuzat-o pe Denisova că a stat multă vreme în Europa de Vest de la declanşarea invaziei ruse şi „nu în Rusia sau Belarus”, unde „statutul său ar fi putut ajuta” prizonierii de război, persoanele „deportate” sau cele care se aflau în teritoriile ocupate.

Denisova era de asemenea într-o relaţie delicată cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) care a supervizat evacuările sensibile din oraşul-martir Mariupol şi pe care ea l-a suspectat public de complicitate cu Rusia.

Potrivit partidului puterii, cea care gestionează în realitate dosarele privind coridoarele umanitare şi schimbul de prizonieri este vice-premierul Irina Vereşciuk.

În plin război cu Rusia, preşedintele Zelenski întreprinde destituiri răsunătoare a unor responsabili care nu sunt, potrivit lui, la înălţime.

Luni, în timpul unei deplasări la Harkov, estul Ucrainei, preşedintele l-a destituit pe şeful serviciilor speciale regionale, care „nu se gândea decât la el”, în timp ce alte forţe de ordine şi administraţia regională, dimpotrivă, „fac totul pentru ca victoria (Ucrainei) să se apropie”.

La sfârşitul lui martie, Zelenski i-a rechemat pe ambasadorii Ucrainei din Maroc şi din Georgia, neconsiderându-i suficient de „eficienţi” pentru a obţine arme sau sancţiuni împotriva Rusiei în cele două ţări.

La 24 februarie, Rusia a început un război împotriva Ucrainei, primul act major de agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După ce a renunţat la cucerirea Kievului în prima etapă a invaziei, în faţa rezistenţei acerbe a forţelor de apărare ucrainene, Kremlinul s-a concentrat pe ocuparea regiunilor Doneţk şi Lugansk în graniţele lor dinainte de 2014.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite