Responsabil ONU pentru dezarmare: ONU „nu este la curent” că ar exista un program de arme biologice în Ucraina

Consiliul de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU
28 octombrie 2022, 13:12

„Suntem la curent cu plângerea oficială a Rusiei (…) în ceea ce priveşte acuzaţii referitoare la un program de arme biologice în Ucraina”, a declarat Adedeji Ebo la Consiliul de Securitate al ONU. „După cum a informat Înaltul Reprezentant (al ONU pentru probleme de dezarmare) Izumi Nakamitsu în luna mai Consiliul, ONU nu este la curent cu un astfel de program de arme biologice (în Ucraina). Lucrurile stau la fel şi astăzi”, a adăugat Ebo, precizând că ONU nu are nici mandatul, nici „capacităţi tehnice” pentru a ancheta.

Consiliul de Securitate al ONU a discutat marţi, cu uşile închise, acuzaţiile Rusiei potrivit cărora Ucraina ar fabrica o ‘bombă murdară’, acuzaţii respinse de Kiev şi de Occident.

Această discuţie a avut loc la iniţiativa Rusiei, al cărei ambasador la ONU, Vasili Nebenzia, a trimis o scrisoare Consiliului de Securitate şi secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, reiterând acuzaţiile privind o „provocare” din partea Ucrainei.

Moscova a evocat pentru prima oară aceste acuzaţii duminică în cursul unor convorbiri telefonice pe care ministrul rus al apărării Serghei Şoigu le-a purtat cu omologii săi american, francez, britanic şi turc, evocând ‘eventuale provocări din partea Ucrainei cu recurgerea la o ‘bombă murdară”.

Parisul, Londra şi Washingtonul au denunţat împreună luni aceste alegaţii ale Moscovei, calificându-le drept ‘false’. ‘Nimeni nu s-ar lăsa păcălit de o încercare de a utiliza această acuzaţie ca pretext pentru o escaladare’, se subliniază în declaraţia lor comună.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite