Republicani furioşi. Unii alegători americani îşi iau la rost senatorii

Preşedintele american are o susţinere de numai 38 la sută din electorat - un minim istoric la doar o lună după instalare, potrivit unui sondaj al unui institut universitar, din Statele Unite. Controversele pe care le stârneşte Donald Trump se răsfrâng şi asupra congresmenilor republicani, prinşi într-o dilemă: nu-l pot contrazice prea mult pe preşedinte, dar riscă să-şi piardă o parte din electorat.

23 Februarie 2017, 15:34 (actualizat 23 Februarie 2017, 15:42) |

Sistemul de asigurări medicale este printre cele mai spinoase probleme din Statele Unite.

În discuţie a fost şi controversatul plan al lui Trump de a construi un zid la graniţa cu Mexicul.

Preşedintele a denunţat protestele de la asemenea întâlniri drept "aşa-zise mulţimi nemulţumite", în fapt demonstraţii, spune el, aranjate de activişti ai opoziţiei.

Membrii legislativului american se întâlnesc adesea cu cei pe care îi reprezintă. La asemenea reuniuni se poate pune orice fel de întrebare şi, de multe ori, se ajunge la polemici aprinse. Însă mai mult din cauza acţiunilor congresmenului, nu ale preşedintelui ţării.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 2°C 6°C
CRAIOVA 2°C 1°C
BRASOV 3°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI