Republica Moldova caută alternative la gazele ruseşti dacă livrările de la Gazprom vor fi întrerupte

Conducte de gaze naturale
Conducte de gaze naturale
20 septembrie 2022, 20:53

Vicepremierul, care a condus echipa de negociatori a Republicii Moldova cu Gazprom în timpul unui an în care preţurile au crescut semnificativ, a declarat la postul național de televiziune că gigantul rus este „imprevizibil”.

Chişinăul poate accesa 300 de milioane de euro, bani puși la dispoziţie de BERD, în eventualitatea opririi livrărilor gazelor ruseşti, a explicat vicepremierul Spînu.

„Deocamdată, am ales şapte companii. Gazprom nu este printre ele”, a declarat Andrei Spînu.

Compania de stat Moldovagaz anunţase marţi că a plătit pentru livrările din august şi urmează să plătească un avans de 50% pentru plata din septembrie, echivalentul a 33,89 milioane de dolari, deşi surse Reuters susţin că nu este sigur dacă există fondurile pentru această plată.

Una din cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova este puternic dependentă de gazele ruseşti, şi a fost puternic afectată de creşterea preţurilor după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Oficialii din Republica Moldova susţin că Gazprom ar putea tăia gazele dacă una din condiţiile din contract nu este îndeplinită: finalizarea unui audit al datoriei sale acumulate pentru livrările de gaze, estimată la 709 milioane de dolari.

„Vom afla de decizia privind livrările de gaze în octombrie în ultima zi, probabil în ultimele ore”, a declarat Spînu.

Dar Ion Chicu, fost vicepremier al Republicii Moldova, şi-a exprimat dubiile privind planul de urgenţă al autorităţilor de la Chişinău.

„În privinţa preţurilor, Republica Moldova nu are alternativă la Gazprom, care întotdeauna va avea un preţ mai scăzut la gaze”, susţine Ion Chicu.

Conform formulei de preţ stabilite cu Gazprom, nivelul pentru octombrie va scădea la 1.200-1.300 dolari, a explicat fostul vicepremier.

Pe piaţa liberă, preţurile se află în prezent sub 2.000 dolari pentru 1.000 metri cubi.

Luni, Moldovagaz a solicitat autorităţii de reglementare a energiei permisiunea pentru a majora preţul gazelor pentru consumatori cu 31,5%. Noul preţ propus este de 1.382 dolari pentru 1.000 metri cubi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite